Preşedintele Macron a provocat controverse în februarie, când a spus că nu poate exclude desfăşurarea de trupe terestre în Ucraina în viitor. Liderul francez a reluat această idee într-un interviu acordat pe 2 mai revistei The Economist.
„Este ştiut faptul că Macron însuşi explică această retorică prin dorinţa de a crea un fel de ambiguitate strategică pentru Rusia”, a comentat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
„Trebuie să îl dezamăgim – pentru noi situaţia pare mai mult decât sigură”, a adăugat Zaharova.
„Dacă francezii apar în zona de conflict, ei vor deveni în mod inevitabil ținte pentru forțele armate ruse. Mi se pare că Parisul are deja dovezi în acest sens”, a mai spus aceasta.
Zaharova a mai spus că Rusia vede deja un număr tot mai mare de cetățeni francezi printre cei uciși în Ucraina.
Avertisment și pentru NATO
Mesajul purtătoarei de cuvânt a diplomației ruse a fost dublat de declarația purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a declarat miercuri că trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar fi extrem de periculoasă, transmite Reuters.
„Regimul de la Kiev este destul de imprevizibil”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, întrebat despre o petiție postată pe site-ul președintelui ucrainean, care spune că Ucraina ar trebui să ceară Statelor Unite, Marii Britanii și altor țări să trimită trupe pentru a o ajuta să respingă invazia Rusiei.
„Am spus în repetate rânduri că intervenția directă pe front, în acest conflict, a armatei țărilor NATO prezintă potențial un pericol enorm, așa că o considerăm o propunere extrem de provocatoare, nimic mai puțin, și, bineînțeles, urmărim acest lucru cu mare atenție”, a spus Peskov.
Nu era clar dacă petiția va aduna numărul necesar de voturi – 25.000 – pentru a-i cere președintelui Volodimir Zelenski să răspundă, fie aprobând-o, fie respingând-o. Până miercuri dimineață, petiția avea 1.594 de voturi.
Cartezius • 09.05.2024, 08:52
Franța intotdeauna a fost și este foarte versatila-știind sa profite in orice situație!Singura explicație pentru abandonarea unui partener pe care l-a jumulit mult timp,nu poate sa fie decât ca știe ca rezervele de petrol și gaze ale Rusiei sunt pe epuizate!
Sfantul_Cuvios_Pafnutie • 09.05.2024, 17:52
Cartezius • 09.05.2024, 08:52
Franța intotdeauna a fost și este foarte versatila-știind sa profite in orice situație!Singura explicație pentru abandonarea unui partener pe care l-a jumulit mult timp,nu poate sa fie decât ca știe ca rezervele de petrol și gaze ale Rusiei sunt pe epuizate!
Cum au abandonat Polonia în 1939? Om bine informat și cu acces la tot felul de tratate cum ești, poate ne spui și cum principatele române au rămas independente și s-au putut uni datorită Franței, în opoziție cu Rusia, care voia să ne anexeze. Deci singurul motiv pentru care nu suntem și noi acum străvechi pământ rusesc este Franța.
sinanalpin • 08.05.2024, 22:07
***
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
valihaita • 08.05.2024, 22:06
Rusia are tot dreptul sa atace trupele franceze daca aceste vor fi trimise in Ucraina..