Disputa teritorială asupra insulelor, despre care Rusia spune că îi aparţin şi pe care Japonia le numeşte „teritoriile sale nordice”, a împiedicat Tokyo şi Moscova să ajungă la un tratat de pace care să pună capăt oficial ostilităţilor celui de-al doilea război mondial.

Sistemele Bastion, dotate cu rachete cu o rază de până la 500 kilometri, au fost desfăşurate pe insula Paramuşir, a precizat, într-un comunicat de presă emis luni, ministerul condus de Serghei Șoigu, adăugând: „Militarii din Flota Pacificului vor monitoriza nonstop zona adiacentă”.

Potrivit acestuia, pe insulă a fost instalată o tabără militară cu toate facilităţile necesare pentru a funcţiona pe tot parcursul anului.

Desfăşurarea are loc la un an după ce Rusia a instalat sistemele Bastion pe insula Matua din zona centrală a Kurilelor.

Think tank american: Militarizarea Insulelor Kurile a trecut „neobservată”

Şeful secretariatului guvernamental nipon, Hirokazu Matsuno, a asigurat marți, în cadrul unei conferinţe de presă, că guvernul japonez va monitoriza îndeaproape activitatea militară rusă, notând că aceasta s-a intensificat în regiunile din Extremul Orient, în paralel cu invazia rusă din Ucraina.

Reuters amintește că think tank-ul Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale, cu sediul la Washington, afirma într-un raport din septembrie că, umbrită de invazia din Ucraina, militarizarea Insulelor Kurile de către Moscova „a trecut în mare parte neobservată”.

Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană
Recomandări
Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană

Japonia s-a alăturat aliaților săi occidentali în aplicarea de sancțiuni economice împotriva Rusiei după ce Moscova a trimis zeci de mii de soldați în Ucraina, în ceea ce regimul Putin numește o „operațiune militară specială”. Ucraina și aliații săi spun că Rusia a lansat un război neprovocat.

Rusia s-a retras din discuțiile privind tratatul de pace cu Japonia și a înghețat proiectele economice comune legate de disputatele insule Kurile din cauza sancțiunilor nipone impuse din cauza invadării Ucrainei.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Știrileprotv.ro
Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Viva.ro
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Libertateapentrufemei.ro
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
GSP.RO
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
FANATIK.RO
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Unica.ro
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Financiarul.ro
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Observatornews.ro
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI