Aeronavele, care pot transporta inclusiv focoase nucleare, au fost escortate de avioane de luptă MiG-31 şi au realimentat în aer, a menţionat ministerul, precizând că a fost vorba de un „zbor programat deasupra apelor neutre”, conform cu regulile aviatice internaţionale.

Zborul celor două bombardiere vine într-un moment extrem de tensionat al războiului Rusiei cu Ucraina şi al confruntării sale cu Occidentul, după ce NATO şi SUA au indicat că se aşteaptă la un test iminent al forţelor nucleare ruse, notează Reuters.

Comandamentul pentru securitate aeriană al SUA şi Canadei a anunţat în paralel, potrivit France Presse, că forţele aeriene ale SUA au interceptat luni două bombardiere ruseşti TU-95 în apropiere de coastele Alaskăi.

Potrivit sursei citate, avioanele ruseşti „au rămas în spaţiul aerian internaţional şi nu au pătruns în cel al SUA sau al Canadei” şi că activitatea rusă în zona de identificare americană nu este considerată „nici o ameninţare şi nici o provocare”.

Interceptările de aeronave ruse în această zonă, foarte apropiată de Extremul Orient rus, sunt relativ frecvente. Rusia desfăşoară în general manevre militare ample în această perioadă din an, inclusiv cu teste de rachete balistice, mai menţionează AFP.

 
 

Urmărește-ne pe Google News