„Trupele și-au demonstrat abilitatea de a asigura o apărare de încredere a țării. Așadar am decis să închei inspectarea activităților din districtele militare din sud și vest (nr. de la granița cu Ucraina”, a anunțat ministrul rus al apărări Serghei Șoigu într-un comunicat de presă.
El a precizat că trupele se vor întoarce la bazele lor până pe 1 mai. Nu a spus însă câte trupe au luat parte la exercițiile militare și nici dacă chiar toate vor fi retrase.
„Consider că obiectivele verificării rapide ale disponibilității sunt îndeplinite”, a remarcat el.
Desfășurarea impresionantă de trupe rusești a atras condamnarea statelor vestice. Acțiunile Rusiei au fost catalogate drept o amenințare pentru Ucraina cu care se află în conflict din 2014 când a anexat Crimeea și a susținut forțele pro-ruse din Donbas.
Unii observatori au caracterizat mișcările Rusiei drept provocare militară, Kremlinul urmârind să transmită un mesaj noii administrații Biden, potrivit publicației independente The Moscow Times.
Potrivit NATO, desfășurarea de forțe a cumulat cel mai mare număr din 2014, când Rusia a anexat Crimeea și a acordat sprijin separatiștilor din estul Ucrainei.
De asemenea, au existat un număr din ce în ce mai mare de încălcări ale armistițiului în regiune în ultimele săptămâni, iar tensiunile dintre Rusia și Ucraina au crescut la un nivel periculos care risca să degenereze într-un conflict deschis.
Ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba a încurajat marți Occidentul să consolideze sancțiunile împotriva Rusiei, exprimându-și îngrijorarea cu privire la continuarea desfășurării de trupe.
Între timp, Moscova a negat că exercițiile militare reprezintă o amenințare și avertizat Kievul să nu încerce să preia din nou regiunea estică controlată de rebelii pro-ruși pentru că o astfel de operațiune ar putea forța Rusia să intervină pentru a proteja civilii.
Ministerul rus al Apărării a declarat că exercițiile militare din Crimeea au implicat 60 de nave, peste 10.000 de soldați, 200 de avioane și 1.200 de vehicule militare.
Peste 2.000 de parașutiști au simulat joi o intervenție militară cu 60 de vehicule militare, în timp ce avioanele de luptă i-au urmărit.