Cu puțin timp înainte de anunțul FSB, un parlamentar rus a anunțat că două persoane suspectate că au comis atacul au fost reţinute în regiunea rusă Briansk, după o urmărire cu mașina. Alți suspecți erau căutați, după ce au reușit să fugă într-o pădure.
Deputatul Alexander Kinştein a declarat că, din „informații preliminare”, atacatorii se aflau într-o mașină Renault.
Mașina a fost observată de agenții de poliție în regiunea Briansk, la aproximativ 340 km sud-vest de Moscova vineri seară, care au pornit în urmărirea ei, după ce i-au cerut să oprească, însă și-a continuat deplasarea.
„În timpul urmăririi s-au tras focuri de armă, iar mașina s-a răsturnat. Un terorist a fost reținut la fața locului, restul au fugit în pădure. În urma perchezițiilor, un al doilea suspect a fost găsit și reținut în jurul orei 3.50. Căutările pentru ceilalți continuă”, a spus parlamentarul.
Kinştein a spus că în mașină au fost găsite un pistol, un cartuș pentru o pușcă de asalt și pașapoarte din Tadjikistan. Totodată, autoritățile ruse au anunțat că armele sunt acum expertizate.
Totodată, canalul de Telegram Baza, care frecvent obține informații din rândul autorităților ruse, scrie că patru din cei șase atacatori au fost identificați, toții fiind cetățeni ai Republicii Tadjikistan.
***
Bărbaţi înarmaţi îmbrăcaţi în camuflaj au deschis focul vineri cu arme automate la un concert în apropiere de Moscova, omorând cel puţin 60 de persoane şi rănind 145 într-un atac revendicat de gruparea teroristă Statul Islamic.