„Aşa se nasc ştirile false”, a transmis reprezentantul permanent adjunct al Rusiei la ONU, Dmitri Poliaski, într-un mesaj pe contul de Twitter.

Poliaski a susținut că Rusia a avertizat pe 7 martie că spitalul a fost transformat într-un obiectiv militar din care trag „radicalii” ucraineni. Afirmații similare au venit și din partea purtătoarei de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, care a acuzat miercuri Ucraina că a stabilit poziții de luptă în spitalul bombardat din Mariupol.

Consiliul Local din orașul-port la Marea Azov a anunțat miercuri că forțele ruse au atacat o maternitate din Mariupol, distrugând complet clădirea.

La câteva ore după atac, unul dintre consilierii prezidențiali a spus că sub dărâmături au fost prinși copii și gravide aflate în travaliu în momentul bombardamentului, iar guvernatorul regiunii Donețk, unde se află Mariupolul. Trei persoane, printre care și o fetiță, au murit. Totodată, mai multe femei însărcinate au fost rănite.

Pe rețelele de socializare, au apărut imagini după bombardamentul asupra spitalului. Imaginile arătau că în unitate erau atât pacienți, cât și personal medical, inclusiv gravide în travaliu, care au fost scoase.

O gravidă scoasă din maternitatea din Mariupol după bombardamente. Foto: Profimedia

Președintele Volodimir Zelenski a condamnat „atrocitatea” și a cerut, din nou, închiderea spațiului aerian. De altfel, atacul asupra spitalului din Mariupol a stârnit indignarea UNICEF şi a ţărilor occidentale.

Atacul asupra spitalului de copii și maternității din Mariupol a avut loc deși Rusia a fost de acord cu o încetare temporară a ostilităților, de 12 ore, pentru a permite ca civilii să poată fi evacuați din mai multe orașe.

Umărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News