Crimele Germaniei din epoca colonială sunt recunoscute ca genocid, dar cele naziste împotriva popoarelor Uniunii Sovietice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial nu sunt, se arată în document.

„Partea rusă constată caracterul contradictoriu al abordării părţii germane cu privire la problema recunoaşterii oficiale a crimelor împotriva umanităţii comise de Germania în trecut ca acte de genocid. După ce şi-a recunoscut crimele din perioada colonialismului ca acte de genocid, partea germană încă nu a făcut acest lucru în ceea ce priveşte blocada Leningradului şi alte crime împotriva popoarelor URSS în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”, se menţionează în document.

Se insistă asupra recunoaşterii oficiale

În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad (din nordul Rusiei), acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Nenumăraţi civili au murit de foame sau de frig, aminteşte DPA.

„Asediul Leningradului a fost o crimă de război teribilă pe care Wehrmachtul german a provocat-o Leningradului şi populaţiei sale”, potrivit Ministerului de Externe german.

Victimele, comemorate la Moscova

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Ministerul de la Berlin transmite că guvernul german a subliniat acest lucru cu mai multe ocazii şi menţine această opinie juridică.

În ianuarie, la aniversarea a 80 de ani de la încheierea blocadei, ambasada germană la Moscova a comemorat victimele cu mai multe evenimente. Ambasadorul Alexander Graf Lambsdorff s-a întâlnit cu supravieţuitori, aminteşte DPA.

Diplomaţia rusă pune din ce în ce mai multă presiune asupra Germaniei. Din punct de vedere juridic, acuzaţia de genocid merge mai departe decât cea de crimă de război, mai notează DPA.

Convenţia Naţiunilor Unite privind genocidul din 1948 prevede că instanţe competente trebuie să emită condamnări pentru genocid.

Pentru cazurile anterioare anului 1948, este vorba de a ajunge la o înţelegere prin politică, societate şi istoriografie, potrivit DPA.

„Germania a plătit doar despăgubiri individuale evreilor, victime ale blocadei”

În nota sa, Ministerul de Externe rus critică din nou faptul că Germania a plătit doar despăgubiri individuale evreilor, victime ale blocadei.

„Partea rusă consideră această practică a părţii germane ca o discriminare pe motive etnice”, se spune în textul citat de TASS.

De asemenea, documentul subliniază că referirile Berlinului la o presupusă soluţionare a acestei probleme prin plata despăgubirilor în urma celui de-Al Doilea Război Mondial sunt „absolut inacceptabile şi neconvingătoare”.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Germania justifică tratamentul diferit prin faptul că evreii sovietici au fost supuşi unei persecuţii deosebite din cauza politicii rasiale naziste, notează DPA.

A finanțat ajutoare sociale și medicale pentru supraviețuitori

Despăgubirile pentru alte victime au fost acoperite de reparaţiile de război plătite de Germania după 1945. Cu toate acestea, ca gest umanitar, guvernul german a finanţat în Sankt Petersburg, începând din 2019, ajutoare sociale şi medicale pentru supravieţuitori ai asediului Leningradului.

Nota MAE rus face, de asemenea, referire la o logică „imorală” a Germaniei şi susţine că, timp de decenii, Germania „a plătit cu regularitate beneficii sociale foştilor soldaţi ai celui de-Al Treilea Reich, membri ai SS şi colaboratori ai regimului nazist”.

Se așteaptă un gest umanitar

„O astfel de abordare pune la îndoială sinceritatea declaraţiilor părţii germane cu privire la responsabilitatea istorică a Germaniei pentru crimele teribile ale regimului nazist pe teritoriul URSS, inclusiv blocada Leningradului, pe care partea rusă le consideră acte de genocid împotriva popoarelor Uniunii Sovietice”, potrivit notei citate de TASS.

Noua notă diplomatică a Moscovei precizează că un gest umanitar adecvat evenimentelor se lasă în continuare aşteptat. 

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

K476   •   20.03.2024, 19:46

Pai si Romania a trecut prin blocada. Nimeni nu intra si nu iesea si au murit o gramada si au fost deportati si fortati sa vb ruseste. Asta e o secure periculoasa ca nu am uitat inca nici de Moldova, cand oamenii nu aveau voie sa paraseasca satele si au ajuns sa dezgroape mortii din cimitir. Blocada este si in Gaza si Cisiordania.. da, periculos precedent, mai bine o lasa ingropata.

Marica13   •   20.03.2024, 18:06

Am impresia că de la atâta vodcă ale a clocit mintea

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI