Procurorii îl acuză pe colonelul Alexander Denisov că, din noiembrie 2021 până în aprilie 2022, a făcut parte dintr-un grup organizat care a furat motoare de tancuri T-90 în valoare de 20,5 milioane de ruble, echivalentul a circa 226.000 de euro, relatează publicația rusă Kommersant.
Colonelul Alexander Denisov, șeful serviciului de blindate din Districtul Militar de Sud, a fost arestat pe 28 martie, pentru o perioadă de două luni. Militarul în vârstă de 44 de ani este anchetat de către departamentul de investigații militare.
Potrivit anchetatorilor, colonelul a furat șapte motoare V-92S2, care trebuiau să fie instalate pe tancurile T-90, cel mai modern model aflat în dotarea Forțelor Terestre și Infanteriei Marine rusești.
Avocații săi neagă însă toate acuzațiile. „O persoană nevinovată este trasă la răspundere. Nu există nicio dovadă a vinovăției lui Denisov”, a precizat avocatul Roman Budarin.
Printre altele, avocații colonelului au atras atenția în fața instanței de apel asupra faptului că acesta este în serviciul militar de mult timp, are caracterizări pozitive și s-a aflat în repetate rânduri în zona „operațiunii militare speciale”, cum numesc rușii războiul din Ucraina.
Instanța a menținut însă decizia de arestare.
Garnizoana din Rostov-pe-Don l-a predat pe colonel, care va sta în centrul de arest preventiv până pe 28 mai. Decizia poate fi contestată la Curtea de Casație Militară.
Dacă va fi găsit vinovat, colonelul Denisov riscă până la zece ani de închisoare. Anchetatorii nu au făcut public numele altor persoane care să facă parte din grupul infracțional de care este acuzat Denisov.
Nu este primul astfel de caz de furt din rândul armatei ruse. În 2019, fostul șef al departamentului de aprovizionare al serviciului de blindate al aceluiași district militar de sud, locotenent-colonelul în rezervă Dmitri Sedov, alături de fostul șef al serviciului blindate al unității militare 33744, colonelul Vitali Uspenski, și fostul șef al depozitul de vehicule blindate Igor Shevkunov au fost condamnați pentru infracțiuni similare.
Ei au fost găsiți vinovați de tentativă de furt a patru motoare KamAZ în valoare de 1,3 milioane de ruble, echivalentul a circa 14.300 de euro. Ei au fost condamnați la pedepse între doi ani și șase luni și trei ani de închisoare într-o colonie penitenciară.
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!