Mariupol, orașul confiscat bucată cu bucată

La trei ani de la ocuparea orașului Mariupol, Rusia confiscă în mod sistematic casele ucrainenilor care au fugit din calea războiului. O investigație a jurnaliștilor BBC Verify arată că cel puțin 5.700 de apartamente au fost identificate pentru confiscare, în baza unor documente publicate de administrația impusă de Moscova.

Pentru a-și salva casele, ucrainenii ar trebui să revină în Mariupol prin Rusia, să treacă prin controale de securitate extenuante, să obțină acte rusești și, în multe cazuri, să accepte cetățenia rusă. Pentru cei care încearcă să-și salveze locuințele, drumul este periculos.

„Este un furt legalizat al proprietăților”, a spus Halyna, o ucraineancă ce a fugit din Mariupol, citată de BBC.

Rușii declară „fără proprietar” apartamentele ucrainenilor fugiți din Mariupol, apoi le confiscă și le dau cetățenilor cu pașaport rusesc, Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Diana Berg a fugit din Mariupol, dar pentru ca locuința familiei să nu fie confiscată, o rudă ar trebui să zboare la Moscova și apoi să treacă prin așa-numita „filtrare”, un proces de securitate controlat de FSB, care poate dura o săptămână.

„Este imposibil să ajungi acolo. Nu ești închis, dar ești ținut în acel hub în timp ce te verifică”, a spus Diana pentru BBC.

„Fără proprietar”, pretextul perfect pentru confiscare

Autoritățile ruse folosesc termenul „fără proprietar” pentru apartamentele abandonate sau nelocuite, dar în realitate, acestea aparțin ucrainenilor care au fugit sau ale căror familii au murit în timpul bombardamentelor.

Conform procedurii oficiale, dacă un apartament este raportat ca „suspect de a fi fără proprietar”, autoritățile publică un anunț online. Proprietarul are 30 de zile să apară personal în Mariupol cu acte doveditoare și, în unele cazuri, cu pașaport rusesc. Dacă nu se prezintă, apartamentul intră într-un registru de „proprietăți fără stăpân”, iar după 3 luni se cere în instanță transferul către statul rus.

„În practică, dacă locuința ta intră pe lista respectivă, e aproape imposibil să o mai recuperezi”, a declarat Petro Andrușcenko, fost consilier al primarului ucrainean din Mariupol.

Apartamentele confiscate ajung la ruși cu acte în regulă

O lege adoptată la finalul lui 2024 permite ca aceste apartamente să fie oferite altor persoane, dar doar celor care dețin pașaport rusesc și locuiesc în așa-numita „Republică Populară Donețk”.

„95% din discuțiile care au loc acum în oraș sunt despre locuințe”, a spus Pavlo, un localnic care a rămas în Mariupol după ce a fost împușcat de soldați ruși. El a reușit să-și salveze casa doar obținând un pașaport rusesc.

Într-un bloc analizat de BBC, 75 de apartamente sunt pe lista de confiscare. O parte sunt deja înregistrate ca „fără stăpân”, iar altele urmează.

„Locuiesc acolo oameni fără acordul meu”, a povestit Halyna, care a descoperit că apartamentul său a fost reparat și ocupat în lipsa ei.

Portul Mariupol este un nod important pentru comerț și activități maritime din Ucraina, situat strategic de-a lungul Mării Azov. Acesta joacă un rol critic în economia și infrastructura regiunii.
Foto: Profimedia Images

Un oraș rusificat, cu străzi rebotezate și memoriale militare

Confiscarea caselor face parte dintr-un plan mai amplu de rusificare a orașului Mariupol. Potrivit BBC, Rusia construiește o academie navală, un memorial militar și a schimbat stema orașului. Străzile au fost redenumite cu nume aprobate la Moscova.

„Aceste confiscări sunt ilegale pentru că derivă dintr-o anexare ilegală”, a explicat profesorul Nehal Bhuta de la Universitatea din Edinburgh, citat de BBC.

El susține că Rusia încalcă Convenția de la Geneva și Convenția de la Haga, care interzic confiscarea proprietăților civile în timpul ocupației, cu excepții foarte limitate.

„E ca și cum cineva te-ar răni din nou și din nou. Nu poți înțelege cum apartamentul tău, proprietatea ta, devine brusc «fără stăpân»… e ca o lovitură în cap cu un ciocan”, a spus Petro Andrușcenko.

 Urmărește-ne pe Google News Abonati-va la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informatii