Potrivit Ministerului rus al Apărării, avionului Tu-154 s-a prăbuşit în Marea Neagră la câteva minute după ce a decolat de pe aeroportul Soci.
Autorităţile au recuperat una dintre cutiile negre ale aeronavei, care a fost găsită la o adâncime de 17 metri. Cutia neagră va fi trimisă la Moscova pentru examinare.
“Una dintre teoriile-cheie pentru tragedie, în acest moment, este că obiecte străine au intrat în motor”, a afirmat o sursă apropiată anchetei, adăugând că alte cauze posibile, precum o eroare de pilotaj sau o problemă tehnică, sunt luate de asemenea în calcul, relatează Russia Today.
Operațiunile de căutare și recuperare a victimelor continuă. Sunt implicate 45 de navei, 15 drone, 191 de scafandri, 12 avioane și 5 elicoptere, potrivit RT.com.
Avionul militar de tip Tu-154 s-a prăbușit duminică dimineață, la un minut după ce a decolat de pe aeroportul Soci. Aeronava se către Latakia, în Siria, iar la bord se aflau 84 de pasageri și opt membri ai echipajului, printre pasageri numărându-se și 64 de membri ai Corului Armatei Roșii.