„Dat fiind că refuzul de a prelungi această licenţă face imposibilă continuarea onorării datoriei externe în dolari, rambursările se vor face în moneda rusă, cu posibilitatea convertirii, apoi, în moneda originală, prin intermediul National Settlement Depository, care va servi ca agent plătitor”, anunţă într-un comunicat Ministerul rus al Finanţelor, Anton Siluanov.
Rusia se confruntă cu o „situație artificială creată de o națiune neprietenoasă”, a mai spus ministrul rus, într-un comunicat, potrivit Bloomberg. „Avem banii și disponibilitatea de a plăti”.
Moscova ar fi trebuit să achite vineri aproximativ 100 de milioane de dolari din datoria externă. Având în vedere că era de așteptat ca scutirea să expire, rușii au început încă de săptămâna trecută să transfere bani, pentru a ocoli noile restricții.
S-a spus atunci că, pentru că fondurile au mers către agentul creditor, obligațiile Rusiei privind datoria au fost îndeplinite.
Rubla s-a consolidat marți la niveluri nemaivăzute din martie 2018, în raport cu dolarul, impulsionată de companiile care fac export și vând valută străină pentru a plăti taxe.
Moneda s-a întărit cu aproximativ 30% față de dolar în acest an, în ciuda unei crize economice la scară largă în Rusia, ceea ce o face cea mai performantă monedă din lume.