Rușii sunt de acord cu declarațiile lui Donald Trump

Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat că Moscova împărtășește perspectiva noii administrații americane asupra conflictului.

„[Reprezentanții noii administrații americane] spun că este necesar să se stabilească pacea cât mai curând posibil și să se facă acest lucru prin negocieri. Această poziție ne place mai mult decât poziția administrației anterioare. Aici suntem absolut de acord cu administrația americană. De asemenea, credem că toate obiectivele ar trebui atinse de preferință prin mijloace pașnice, prin negocieri”, a spus Dmitri Peskov după declarațiile recente ale președintelui Trump.

Peskov a comentat și disputele dintre Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski. De asemenea, a adus în discuție și declarația liderului de la Casa Albă care a susținut că popularitatea lui Zelenski a ajuns la un minim istoric.

„Faptul că ratingul lui Zelenski este în scădere este o tendință absolut evidentă. Este greu de argumentat cu asta. Nu ne-ar plăcea să intrăm în discuții despre cifre”, a mai spus Dmitri Peskov.

Cu toate acestea, un sondaj, publicat pe 19 februarie, arată că aproximativ 57% dintre ucraineni au încredere în președintele Volodimir Zelenski.

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. Românii votează de azi în primul tur al alegerilor prezidențiale
Recomandări
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. Românii votează de azi în primul tur al alegerilor prezidențiale

Oficialul rus a criticat, de asemenea, comportamentul Kievului în raport cu partenerii săi occidentali, acuzând autoritățile ucrainene că sunt dependente de ajutorul financiar extern.

„Regimul de la Kiev s-a obișnuit cu dependența necontrolată. Îi plac banii contribuabililor străini și îi place utilizarea necontrolată a acelor bani. Și, desigur, regimului de la Kiev nu-i place să dea socoteală pentru banii deja cheltuiți”, a mai spus Peskov.

Donald Trump, atac la adresa lui Zelenski

Ucraina nu a fost invitată la discuțiile despre pace dintre Rusia și SUA de la Riad. Nici reprezentanții UE nu au participat la această întâlnire.

Trump a explicat miercuri seară de ce Ucraina nu a fost invitată la discuțiile din Arabia Saudită și a dat din nou vina pe Volodimir Zelenski.

„Iubesc Ucraina, dar Zelenski a făcut o treabă groaznică – țara lui este distrusă și milioane și milioane de oameni au murit inutil – și nu poți pune capăt unui război dacă nu vorbești cu ambele părți”, a declarat Donald Trump.

Asta după ce președintele SUA a dat vina pe Volodimir Zelenski pentru războiul din Ucraina susținând că nici „nu trebuia să-l înceapă”.

De altfel, Donald Trump consideră că Volodimir Zelenski nu mai are susținerea poporului.

Nicușor Dan, plângere pentru trei infracțiuni împotriva Elenei Lasconi la DIICOT, în scandalul imaginilor cu Coldea
Recomandări
Nicușor Dan, plângere pentru trei infracțiuni împotriva Elenei Lasconi la DIICOT, în scandalul imaginilor cu Coldea

„Avem o situație în care nu am avut alegeri în Ucraina, în care avem legea marțială în Ucraina, în care liderul din Ucraina – adică nu-mi place să o spun, dar a coborât cu o cotă de aprobare de 4% – și țara a fost făcută în bucăți”, a mai spus Donald Trump.

Negocieri între Rusia și SUA la Riad

Declarațiile Kremlinului vin în contextul discuțiilor recente dintre Rusia și SUA, desfășurate pe 18 februarie la Riad. 

La întâlnire au participat oficiali de rang înalt, inclusiv secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul rus de externe Serghei Lavrov, pe care l-a lăudat Elon Musk.

În urma negocierilor, ambele părți au convenit asupra creării unor grupuri de lucru pentru reglementarea conflictului ucrainean.  

Lavrov a descris întâlnirea drept „foarte utilă”, iar Departamentul de Stat al SUA a confirmat că s-a ajuns la un acord privind reluarea dialogului diplomatic prin numirea de noi ambasadori în Moscova și Washington.  

În timp ce administrația Biden a menținut o linie dură față de Rusia, echipa lui Trump pare să deschidă calea către negocieri directe.

Kremlinul vede acest lucru ca pe o oportunitate de a-și promova propria agendă diplomatică, consolidându-și poziția pe scena internațională.  

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Viva.ro
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Rușii declanșează războiul hibrid înainte de alegerile din România. ANCOM: sunt site-uri clonate și atacuri cibernetice
Adevarul.ro
Rușii declanșează războiul hibrid înainte de alegerile din România. ANCOM: sunt site-uri clonate și atacuri cibernetice
Celebrul actor a devenit TATĂ pentru a doua oară! PRIMELE declarații după ce a dezvăluit că s-a născut fetița lui: "Un bebeluș de nota 10."
Elle.ro
Celebrul actor a devenit TATĂ pentru a doua oară! PRIMELE declarații după ce a dezvăluit că s-a născut fetița lui: "Un bebeluș de nota 10."
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Argumentele experţilor care susţin că pozele publicate de Lasconi sunt false. SURSE: USR vrea să o dea afară din partid după primul tur
Observatornews.ro
Argumentele experţilor care susţin că pozele publicate de Lasconi sunt false. SURSE: USR vrea să o dea afară din partid după primul tur
Horoscop 3 mai 2025. Vărsătorii sunt convinși că doar prin reacții dure vor reuși să obțină ceea ce li se cuvine de la parteneri, de orice fel ar fi ei
HOROSCOP
Horoscop 3 mai 2025. Vărsătorii sunt convinși că doar prin reacții dure vor reuși să obțină ceea ce li se cuvine de la parteneri, de orice fel ar fi ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI