„Extinderea bazei aeriene românești este încă o dovadă că blocul nord-atlantic își continuă militarizarea fără limite a Europei de Est și a regiunii Mării Negre”, a afirmat MAE rus pentru agenția rusă de presă de stat RIA Novosti.

Program amplu de modernizare până în 2030

Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, una din principalele baze militare ale Armatei Române și locul cu cea mai mare prezență militară americană pe teritoriul României, va fi extinsă într-un proiect de aproape 2,7 miliarde de lei până în 2030.

Banii vor fi investiți în „dezvoltarea facilităților din punct de vedere operațional, social și al infrastructurii”, au declarat în decembrie surse din MApN pentru HotNews.

Noua instalație va avea un perimetru de aproximativ 32 de kilometri, va acoperi peste 28 de kilometri pătrați și va găzdui aproximativ 10.000 de membri ai personalului NATO și familiile acestora, a relatat Newsweek pe 18 martie. La finalul lucrărilor, ar urma să fie „cea mai mare bază militară europeană a NATO”, nota Newsweek.

Potrivit Euronews, lucrările la infrastructura de bază a bazei, precum drumurile de acces și rețeaua electrică, au început deja și este așteptată și construirea de noi piste pentru operarea diferitelor tipuri de avioane de luptă.

Modernizarea bazei de la Kogălniceanu până în 2030 vine în paralel cu un alt program militar care se va desfășura în același timp: achiziția de avioane F-35 și tranziția spre aceste avioane stealth de generația a 5-a.

Au venit avioane Eurofighter Typhoon pentru Poliția Aeriană

Pe baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu sunt staționate detașamentele străine de avioane de vânătoare care ajută la misiunile de Poliție Aeriană Întărite.

Cel mai recent, luni, 25 martie, șase aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Regale Britanice (RAF) au aterizat la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, potrivit MApN.

Ele urmează să execute misiuni de Poliţie Aeriană Întărită, sub comandă NATO, în următoarele patru luni.

„Detașamentul britanic, format din aproximativ 200 de militari (piloți și personal tehnic) și aeronave Eurofighter Typhoon, va executa, împreună cu militarii Forțelor Aeriene Române, misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, în următoarele patru luni”, a anunțat MApN.

 
 

Urmărește-ne pe Google News