„În ceea ce priveşte relaţiile noastre cu Federaţia Rusă, ştim că ambasadorul polonez la Moscova a fost convocat la Ministerul de Externe rus”, a declarat Zbigniew Rau în cadrul unei conferinţe de presă.
Rau a mai spus că autorităţile poloneze l-au avertizat pe ambasadorul Serghei Andreev că deplasarea la cimitir riscă să provoace un incident.
„Cu toate acestea, ceea ce s-a întâmplat nu schimbă în niciun fel poziţia noastră că reprezentanţii diplomatici ai ţărilor străine au dreptul la protecţie… indiferent cât de mult simţim nevoia să ne arătăm dezacordul faţă de politica guvernului pe care diplomaţii îl reprezintă”, a mai spus Zbigniew Rau.
Luni, ambasadorul rus Serghei Andreev se pregătea să depună o coroană de flori la Cimitirul militar sovietic din Varşovia pentru a marca 77 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste, moment în care a fost stropit cu vopsea roșie.