UPDATE. Ambasadorul Rusiei în Turcia, Andrei Karlov, a fost înmormântat joi la Mosova cu onoruri naţionale, conform Agerpres.

„Fără îndoială, un atac asupra unui ambasador este o agresiune la adresa statului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.


Diplomaţi şi rude ale diplomatului s-au strâns la sediul Ministerului rus de Externe, un zgârie-nori din epoca lui Stalin, ridicat în centrul Moscovei, pentru a-și lua adio de la Andrei Karlov, ambasadorul rus în Turcia, care a fost ucis la 62 de ani.

Sicriul lui Karlov a fost depus în holul de marmură și a fost flancat de gărzi în uniforme de onoare. Președintele rus Vladimir Putin, premierul Dmitri Medvedev și ministrul rus de externe Serghei Lavrov au fost prezenți la această ceremonie funerară și au depus flori.

Totodată, numele lui Andrei Karlov a fost trecut pe o placă roz de marmură, amplasată pe zidul Ministerului de Externe, alături de numele celor mai iluştri diplomaţi ruşi. Anterior, Vladimir Putin, care l-a cunoscut personal pe Karlov, i-a decernat postum ambasadorului distincţia Erou al Rusiei.

“Trebuie să aflăm cine a dat ordinul acestui asasinat”, a spus liderul de la Kremlin, după atacul armat de luni seară.

 

Rusia şi Turcia au calificat asasinatul drept o tentativă eşuată de a submina îmbunătăţirea relaţiilor dintre Moscova şi Ankara, care par să coopereze mai strâns în privinţa dosarului sirian, deși susțin tabere diferite.

SUMAR:

 
 

Urmărește-ne pe Google News