Într-o declarație de presă, Dmitri Peskov a precizat că nu poate anticipa perioada necesară reparării conductelor.
Declarațiile vin după ce liderii UE au vorbit despre un sabotaj în cazul scurgerii de gaze din conductele Nord Stream, iar Germania, Suedia și Danemarca au vorbit despre atacuri care au stat în spatele incidentului.
„Este chiar predictibil și, de asemenea, prostesc”, a spus Dmitri Peskov, când a fost întrebat dacă Rusia se află în spatele acestor atacuri.
„Este o mare problemă pentru noi pentru că, în primul rând, ambele conducte ale Nord Stream 2 sunt pline cu gaz, tot sistemul este pregătit să furnizeze gaz, iar gazul este foarte scump. Acum, acest gaz se risipește în van”, a spus Peskov.
„Înainte de a face orice acuzații, ar trebui să așteptăm investigațiile, dacă a fost o explozie sau nu”, a continuat oficialul rus, precizând că aceste informații ar putea veni din Suedia sau Danemarca.
Nord Stream AG, operatorul rețelei, a anunțat marți că trei din cele patru linii offshore ale sistemului de gazoducte Nord Stream au suferit daune „fără precedent” într-o singură zi. Toată conducta Nord Stream nu livrase gaz până la momentul incidentului.
Suedia a anunțat marți că a depistat două scurgeri la gazoductul rusesc Nord Stream 1, la o zi după ce Danemarca a raportat o scurgere din conducta Nord Stream 2, în Marea Baltică.