Ultimul pas a fost făcut miercuri, când ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a anunțat că Rusia și India au anunțat progrese tangibile în discuțiile privind planurile de a produce în comun echipamente militare. Declarațiile au fost făcut la Moscova la capătul unei runde de discuții cu omologul său indian, Subrahmanyam Jaishankar.

Oficialul rus a spus că o astfel de cooperare este de natură strategică, este în interesul ambelor țări și ar contribui la asigurarea securității pe continentul eurasiatic.

Moscova a respectat dorința Indiei de a-și diversifica furnizorii de echipamente militare și este, de asemenea, pregătită să susțină dorința New Delhi de a fabrica lucrurile necesare Indiei în India, a mai subliniat Serghei Lavrov.

Discuțiile privind acordul urmează să fie continuate miercuri, când oficialul indian va fi primit la Kremlin de către președintele rus, Vladimir Putin.

Jaishankar a spus că se așteaptă ca Vladimir Putin și premierul indian Narendra Modi să se întâlnească anul viitor.

În cadrul vizitei la Moscova, ministrul indian a mai discutat cu Lavrov despre conflictele din Ucraina și Gaza, precum și despre comerțul și investițiile bilaterale.

După declanșarea războiului din Ucraina și sancțiunile occidentale, Rusia și-a mutat o mare parte din exporturile sale de petrol către India și a intensificat diplomația în cadrul grupului de națiuni BRICS, un grup în care Rusia și India sunt membre fondatoare.

Potrivit lui Jaishankar, comerțul dintre India și Rusia urmează să depășească pragul de 50 de miliarde de dolari în acest an, iar liderii indieni sunt dornici să semneze un tratat bilateral de investiții cu Rusia, precum și un acord de liber schimb cu Uniunea Economică Eurasiatică, condusă de Moscova.

Urmărește-ne pe Google News