Potrivit agenției de presă, a fost necesar să se renunțe la mecanismul de decontare în moneda națională indiană, deoarece era neprofitabil pentru Rusia și genera un dezechilibru comercial.
Deocamdată, schimburile comerciale dintre cele două țări continuă în dolari.
„Nu vrem să mai insistăm asupra plăților în rupii, acest mecanism pur și simplu nu funcționează. India a făcut tot posibilul pentru a-l face să funcționeze, dar nu a ajutat”, a declarat sursa citată de Reuters.
După luni de negocieri, renunțarea la mecanismul de decontare în rupii a devenit o problemă serioasă pentru importatorii indieni de petrol și cărbune rusesc, care sperau să îl folosească pentru a reduce costurile de conversie valutară.
India și Rusia au început să exploreze mecanismul de decontare în rupii după începerea ofensivei militare ruse din Ucraina și impunerea sancțiunilor occidentale ulterioare. Cu toate acestea, notează Reuters, este incomod pentru Rusia să folosească moneda națională indiană.
Partea rusă dorește ca plățile să fie efectuate în alte valute, inclusiv în yuani chinezi. O sursă din cadrul guvernului indian a precizat că, în pofida suspendării negocierilor privind utilizarea rupiilor, operațiunile comerciale cu Rusia continuă.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_812cc68752fe62ae17888fe9f50622ec.jpg)
„Acum facem unele plăți în dirhami (moneda națională a Emiratelor Arabe Unite, n.r.) și în alte câteva valute, dar majoritatea sunt încă în dolari. Calculele sunt efectuate în diferite moduri, inclusiv atunci când se utilizează moneda unor țări terțe”, a adăugat sursa pentru Reuters.
Întrebat dacă plățile au fost efectuate prin China, interlocutorul agenției a răspuns afirmativ: „Da, inclusiv prin China”.
Potrivit publicației economice ruse Kommersant, trecerea la decontările în rupii a fost complicată de dezechilibrul comercial dintre Rusia și India.
Datele Ministerului indian al Industriei și Comerțului arată că, din aprilie 2022 până în ianuarie 2023, exporturile rusești către India au crescut aproape de patru ori. Creșterea a fost determinată în principal de livrările de petrol, cărbune și îngrășăminte.
Cu toate acestea, importurile din India, dimpotrivă, au scăzut, în special din cauza unei scăderi a livrărilor de mașini și echipamente către Federația Rusă.
Vezi rezultate exit poll pentru alegerile prezidențiale 2025 – turul 1 și urmărește rezultate BEC după numărătoarea voturilor!

CompetentulCapabil • 05.05.2023, 09:58
Alea sunt rupii din Pakistan... e usor de tradus vrun articol de aiurea, dar cand vine timpul de contributia personala...

dinamo_forever_77 • 05.05.2023, 08:54
Pai ce facem mai moscovitilor.....tot cu dolari, tot cu dolari :) Pai nu zicea mintea aceea luminata la care se inchina moscovitii....parca baba vanga ii zicea, ca dolarul este hartie?!? Pai este, dar nu de sters la ... precum rubla sau rupia!

VolodimirZelenski • 05.05.2023, 11:22
dinamo_forever_77 • 05.05.2023, 08:54
Pai ce facem mai moscovitilor.....tot cu dolari, tot cu dolari :) Pai nu zicea mintea aceea luminata la care se inchina moscovitii....parca baba vanga ii zicea, ca dolarul este hartie?!? Pai este, dar nu de sters la ... precum rubla sau rupia!
E numai atunci cand le convine. Slava Ukraina!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_e2d8674899d24eaad26ee8bb6fac6a6d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f680bfe4850c0845c6eabae2d80612cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_f526dc2bea7fc9cca915d74b87a49fba.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_52b8efaeb453aa05d10a4d0eb8d081de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_5eeb01d9ba3d5ca35c061a5390046e27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_dde60f373c0d863ccb50cd462e57f021.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_c849927189a300b8e5f319642ecc65ba.jpg)