Ryabkov a mai transmis că Finlanda și Suedia nu ar trebui să-și facă iluzii că Rusia pur și simplu va accepta decizia lor.
Președintele finlandez Sauli Niinisto a confirmat duminică că țara sa va solicita aderarea la NATO, în timp ce social-democrații aflați la guvernare în Suedia au anunțat o schimbare oficială a politicii care va deschide calea pentru ca țara lor să depună cererea în câteva zile.
Premierul suedez Magdalena Andersson a declarat că va merge luni în parlament pentru a asigura sprijinul pentru o cerere, pe care aliații NATO se așteaptă să fie făcută împreună cu Finlanda.
Suedia și Finlanda au fost ambele neutre de-a lungul Războiului Rece, iar decizia lor de a se alătura NATO ar fi una dintre cele mai mari schimbări aduse arhitecturii de securitate a Europei timp de decenii, reflectând o schimbare radicală a opiniei publice în regiunea nordică, de când Rusia a invadat Ucraina, în februarie.
Moscova a răspuns perspectivei de aderare a statelor nordice la NATO prin amenințarea cu represalii, inclusiv „măsuri militare-tehnice” nespecificate.
„Ne vom întări granițele și ne vom întări numărul de trupe ruse de la graniță” dacă armele NATO vor fi dislocate aproape de Rusia în Finlanda, a scris Viktor Bondarev, șeful comisiei de apărare și securitate a Camerei superioare a Parlamentului Rusiei, într-o postare pe Telegram.
Președintele finlandez Sauli Niinisto, care a vorbit sâmbătă cu președintele rus Vladimir Putin, a declarat că conversația lor a fost echilibrată și nu a conținut nicio amenințare.
„A confirmat că el crede că este o greșeală. Nicio amenințare. În totalitate, discuția a fost foarte, aș putea spune, calmă și rece”, a spus Niinisto.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina