„Desigur, există o șansă de a depune armele și de a evita pedeapsa, iar președintele a vorbit și el despre acest lucru”, a declarat pentru TASS șeful Comisiei pentru construcții din Duma de Stat, deputatul Pavel Krasheninnikov.
„Știm că printre ei sunt mulți oameni care și-au dovedit calitățile în cadrul operațiunii militare speciale și există respect pentru ei”, a spus parlamentarul, referindu-se la termenul folosit de Rusia pentru invazia pe scară largă din Ucraina.
„Pentru a nu o irosi, trebuie să o faceți cât mai repede posibil (să depună armele, n.r.) și să nu cedați provocărilor din partea conducerii rebelilor”, a precizat Pavel Krasheninnikov.
Krasheninnikov a adăugat că Putin „a vorbit într-o manieră cuprinzătoare” și a spus că este esențial ca aceste informații să ajungă la luptătorii Wagner.