Potrivit purtătorului de cuvânt al Forțelor de Apărare Sud, Vladislav Voloșin, noua ofensivă rusă va fi lansată în următoarele zile. „Dacă se produce vreo descoperire aici (în zona Orihiv – Mala Tokmacika, n.r.), inamicul poate lua prin foc controlul asupra rutelor logistice care merg din Zaporojie către estul Ucrainei, unde forțele noastre de apărare mențin (presiunile – n.r.) atât în regiunea Donețk, cât și în partea de sud din Zaporojie”, a declarat el.

„Prin urmare, inamicul va încerca să preia cu orice preț controlul asupra acestui punct, pentru a ne întrerupe logistica”, a insistat oficialul ucrainean.

Vladislav Voloșin a remarcat că rușii pregătes „noi grupuri de asalt” în această zonă. „Inamicul transferă personal militar, efectuează operațiuni de recunoaștere, își întăresc partea logistică și în viitorul apropiat, probabil în câteva zile, își vor intensifica operațiunile de asalt”, a spus el.

 
 

Urmărește-ne pe Google News