Cel puțin trei regiuni rusești au promis să recompenseze familiile noilor recruți cu animale, pește și legume, de când președintele Vladimir Putin a ordonat mobilizarea rezerviștilor în urmă cu două săptămâni.

Cea mai generoasă ofertă de până acum a venit din partea republicii siberiene Tuva, care a început săptămâna trecută o campanie activă pentru a răsplăti familiile noilor soldați.

Printre recompensele care se distribuie rudelor se numără o oaie vie, 50 de kilograme de făină, doi saci de cartofi și varză „în cantitatea cerută”.

Tuva este locul de naștere al ministrului rus al apărării, Serghei Șoigu, și una dintre cele mai sărace regiuni ale țării. De altfel, presa independentă a făcut o corelație între rata de sărăcie a regiunilor și proporția recruților mobilizați.

În regiunea Sahalin, Orientul Îndepărtat, e valabilă altă ofertă: 5 kilograme de pește congelat familiilor recruților mobilizați.

Iar în regiunea Kurgan, din Urali, autoritățile au promis vineri un kilogram de „salo” (slănină sărată) rușilor care își prezintă actele de recrutare în piețele locale de carne.

Printre primii care au oferit stimulente pentru noii recruți a fost orașul Obninsk, aflat în apropiere de Moscova, al cărui primar a promis la începutul săptămânii trecute prânzuri gratuite la școală pentru copiii recruților.

Șoigu a anunțat săptămâna aceasta că aproximativ 200.000 de rezerviști au fost mobilizați până acum, iar alți aproximativ 100.000 sunt în curs de a fi chemați în armată.

Presa independentă, citând surse guvernamentale neidentificate, a afirmat că până la 1 milion de rezerviști ruși ar putea fi chemați de fapt, în ceea ce autoritățile insistă că este doar o mobilizare „parțială”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News