Reporterul de la Wall Street Journal a fost arestat în Rusia sub acuzația de spionaj, pe care acesta o neagă.

„Chestiunea (accesului consular) este în curs de examinare”, a declarat Serghei Riabkov, citat de agențiile ruse de presă.

„Acționăm în conformitate cu legile noastre, ținând cont, desigur, de convențiile consulare”, a mai spus Riabkov.

„Nu vom tolera nicio încercare de a fi exercitate presiuni” asupra Moscovei, a precizat reprezentantul diplomației ruse.

Departamentul de Stat al SUA a anunțat că a solicitat acces consular pentru Gershkovich de când a aflat de arestarea acestuia.

Marți, președintele american Joe Biden a denunțat arestarea corespondentului Wall Street Journal ca fiind „total ilegală”, la o zi după ce Departamentul de Stat al SUA l-a desemnat oficial pe acesta ca fiind victima unei „detenții arbitrare” în Rusia.

Riabkov a precizat că „pentru noi, statutul atribuit de Washington (cu privire la detenția arbitrară, n.r.) nu contează”.

Serviciul Federal de Securitate rus (FSB) a anunţat pe 30 martie că l-a arestat pe cetăţeanul american Evan Gershkovich, corespondentul la Moscova al publicaţiei Wall Street Journal, în timp ce relata din oraşul Ekaterinburg. Întregul dosar este clasificat drept „secret”, ceea ce limitează informațiile disponibile despre acesta.

Pe 7 aprilie, Serviciul Federal de Securitate (FSB, principalul moștenitor al KGB) l-a pus oficial sub acuzare pe jurnalist pentru spionaj şi l-a plasat în detenţie în celebra închisoare Lefortovo din Moscova.

Arestarea lui Gershkovich este văzută ca o intensificare serioasă a represiunii Moscovei împotriva presei.

Publicația americană și oficialii de la Washington au negat, de asemenea, acuzațiile care i se aduc corespondentului.

Avocaţii reporterului au făcut apel la plasarea acestuia în detenție, în timp ce zeci de jurnalişti ruşi independenţi au semnat o scrisoare în care cer eliberarea lui şi califică drept gratuită acuzaţia de spionaj prevăzută la articolul 276 din codul penal, o acuzaţie care se pedepseşte cu până la 20 de ani de închisoare.

Zaharova: Zgomotul mediatic nu ajută

Tot miercuri, Ministerul rus de Externe a transmis că zgomotul mediatic din jurul cazului corespondentului The Wall Street Journal nu ajută cauzei acestuia, relatează agenția spaniolă de presă EFE, potrivit Agerpres.

„Observăm o dinamică neobişnuită pentru crearea de zgomot în jurul situaţiei (lui Gershkovich) din partea autorităţilor americane şi a altor structuri”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, în cadrul briefingului său săptămânal de presă.

Ea a adăugat că aparent se crede că mai mult zgomot „îl va ajuta” pe reporter.

„Posibil ca ei să fi uitat de cazurile anterioare, când acest lucru nu a ajutat”, a mai spus Zaharova.

Ce înseamnă statutul de victimă a „detenției arbitrare”

Legislaţia adoptată de Congresul SUA în 2020 include 11 criterii care trebuie luate în calcul pentru a decide că un caz se încadrează în „detenţia arbitrară”. Secretarul de stat american foloseşte aceste criterii pentru a decide dacă este vorba despre o „detenţie arbitrară”, dar un caz anume nu trebuie să îndeplinească toate cele 11 criterii, notează Agerpres.

Printre criteriile respective figurează acela că individul este ţinta detenţiei în primul rând pentru că este cetăţean al SUA sau că detenţia are intenţia de a influenţa politica guvernului SUA.

Alţi factori sunt ţinerea individului respectiv în „condiţii inumane” şi faptul că persoana în cauză este arestată într-o ţară unde misiunea diplomatică a SUA a primit informaţii credibile că detenţia este doar un pretext.

În mandatul administraţiei Biden au fost puşi în libertate cel puţin 25 de cetăţeni americani ce se aflau în „detenţie arbitrară”. Alţi peste 30 de cetăţeni americani din această categorie încă se află în străinătate.

Foto: Profimedia Images

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News