Este prima reacţie a Moscovei după ce parlamentul de la Chişinău a aprobat vineri, în a doua lectură, o lege privind modificările legislative în legătură cu aplicarea măsurilor restrictive internaţionale.
„Decizia părţii moldovene nu va rămâne fără răspuns. Vă vom informa suplimentar despre măsurile pe care le vom lua”, a spus Zaharova.
Moscova, a declarat ea, consideră aderarea Republicii Moldova la sancţiuni, adoptate din cauza războiului declanşat de Rusia în Ucraina, drept „un nou pas ostil al conducerii de la Chişinău, care s-a aliniat integral campaniei antiruse a Occidentului colectiv”.
„Scopul ei este distrugerea completă a relaţiilor moldo-ruse care, din vina oficialilor de la Chişinău, sunt deja într-o stare deplorabilă”, afirmă purtătoarea de cuvânt a MAE rus.
„Un astfel de curs distructiv al conducerii Republicii Moldova corespunde cu greu intereselor locuitorilor ţării care, în marea lor majoritate, au o atitudine prietenoasă faţă de Rusia şi sunt interesaţi să menţină şi să dezvolte o cooperare bilaterală pe mai multe planuri”, a declarat Maria Zaharova.
Parlamentul de la Chişinău a aprobat vineri un proiect menit să amelioreze Legea privind aplicarea măsurilor restrictive internaţionale de către Republica Moldova, potrivit Deschide.md.
Totodată, forul legislativ de la Chişinău a denunţat alte şapte acorduri cu prevederi depăşite pentru cetăţenii Republicii Moldova, încheiate pe platforma Comunităţii Statelor Independente (CSI), informează Ziarul Naţional de la Chişinău.
demostene1 • 27.11.2023, 19:34
oh nu, cine ar fi crezut ca nimeni nu vrea sa fie prieteni cu rusii?