„Solicităm Foreign Office (Ministerul britanic de Externe, n.r.) să înceteze să mai răspândească absurdităţi”, a reacţionat Ministerul rus de Externe, într-un mesaj publicat pe Twitter.
„Dezinformarea vehiculată de guvernul britanic este încă un indiciu că membrii NATO, conduși de națiunile anglo-saxone, sunt cei care intensifică tensiunile în jurul Ucrainei”, precizează Ministerul rus de Externe.
Mesajul Moscovei este însoțit de o fotografie în care apare comunicatul semnat de ministrul britanic de externe Liz Truss și care este ștampilat cu mesajul „Fake. It contains false information”.
Reacția diplomației de la Moscova vine după ce Ministerul britanic de Externe a publicat un comunicat dur în care dezvăluie că președintele rus, Vladimir Putin, plănuiește o lovitură de stat la Kiev și instalarea unui lider prorus la conducerea Ucrainei. Ministrul britanic de externe a mai denunțat implicarea serviciilor ruse de informații în această încercare de basculare a actualului establishment politic de la Kiev, dezvăluind și că „fostul deputat ucrainean Evgheni Muraev este văzut ca un potenţial candidat” pentru a prelua puterea.
Într-o reacție rapidă, Casa Albă a anunțat că Statele Unite sunt „profund îngrijorate” de dezvăluirile Ministerului britanic de Externe.
Escaladarea tensiunilor dintre Rusia și Occident vine în contextul în care Moscova este acuzată că a comasat peste 127.000 de soldați la granița cu Ucraina, iar NATO și aliații săi consideră că Vladimir Putin plănuiește o nouă invadare a Ucrainei după anexarea Peninsulei Crimeea, în 2014.
Sâmbătă seară, CNN a dezvăluit, pe surse, că ambasada americană de la Kiev a solicitat Departamentului de Stat să autorizeze evacuarea întregului personal neesențial și a familiilor diplomaților din capitala Ucrainei, ceea ce reprezintă încă un indiciu că SUA anticipează o invadare a acestui stat din estul Europei. Negocierile dintre Occident și Rusia, de la Geneva, nu au reușit până acum să ducă la detensionarea crizei de la granița dintre Ucraina și Rusia.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!