O regiune de cel puțin 800.000 de hectare a fost invadată de insectele zburătoare. Dăunătoarele măsoară aproape 8 centimetri în lungime și au o anvergură a aripilor de 12 centimetri, la fel de mare ca cea a rândunicilor. Roiurile de lăcuste a reușit deja să distrugă mai bine de 10% dintre culturi, iar localnicii care își duc traiul de pe urma agriculturii și-au pierdut orice speranță.
„Lăcustele au mâncat tot, de la frunze şi până la ştiuleţi.”
„N-a mai rămas nimic din porumb, l-au devorat până la ultimul bob.”
Presa descrie fenomenul ca fiind unul apocaliptic, făcând trimitere la scenele biblice în care poporul egiptean era pedepsit printr-o tragedie asemănătoare.
Deși Guvernul Rus a decretat stare de urgență, măsurile de a stropi insectele cu pesticide au fost zadarnice. Insectele se deplasează mult prea rapid pentru ca avioanele utilitare să le prindă din urmă. În plus, presa rusească afirmă că ineficiența produselor chimice este cauzată și de temperaturile foarte ridicate, care le diminuează efectul.
Printre zonele atinse de dezastru se numără Astrahan, Kalmykia, Orenburg, Volgograd, Stavropol și Bashkortostan și Daghestan.
Rusia nu s-a mai confruntat cu un asemnea fenomen de 30 de ani.
Vezi VIDEO!