În total, 102 drone aeriene și șase drone navale au fost interceptate și distruse de apărarea antiaeriană a Rusiei, potrivit ministerului, și nu au fost raportate victime sau pagube materiale.

„Sistemele de apărare antiaeriană au interceptat și distrus 51 de drone deasupra teritoriului peninsulei Crimeea, 44 de drone deasupra teritoriului Krasnodar Krai, șase drone deasupra teritoriului regiunii Belgorod și o dronă deasupra teritoriului regiunii Kursk. În timpul nopții, aviația navală și navele de patrulare ale Flotei Mării Negre au distrus șase nave fără pilot în Marea Neagră”, se precizează în comunicatul ministerului.

Datele nu au putut fi verificate în mod independent, notează publicația ucraineană, însă, dacă ele se confirmă, acesta ar fi cel mai mare atac cu drone al Ucrainei asupra teritoriului Rusiei de la începutul războiului. Într-un atac anterior din martie, Kremlinul a afirmat că a doborât 65 de drone lansate de Ucraina.

De asemenea, The Kyiv Independent precizează că a contactat serviciile de informații militare ucrainene pentru confirmarea atacului, iar reprezentanții acestora au transmis că informațiile sunt încă în curs de clarificare.

Presa rusă și canalele locale Telegram au raportat mai multe explozii în Novorossiisk, în regiunea Krasnodar, de pe coasta rusă a Mării Negre.

Martori spun că au auzit cel puțin 26 de explozii și că a fost atacat portul Novorossiisk, iar lovitura a dus la o pană de curent în zonă, notează agenția ucraineană Ukrinform.

Potrivit localnicilor, atacul a vizat și infrastructura petrolieră a orașului. Au fost atacate atât terminalul petrolier Novorossiisk Fuel, cât și terminalul Transneft, precizează și The Kyiv Independent.

Ulterior, guvernatorul zonei Krasnodar, Veniamin Kondratiev, a confirmat atacul cu drone printr-un mesaj pe Telegram.

„Forțele de apărare aeriană au distrus peste zece drone. Ca urmare a căderii dispozitivelor, au avut loc incendii locale, care sunt acum în curs de eliminare. Potrivit informațiilor preliminare, nu s-au înregistrat victime. Îi rog pe locuitorii din Novorossiisk să rămână calmi și să nu posteze pe rețelele sociale fotografii și videoclipuri cu operarea sistemelor noastre de apărare antiaeriană”, a transmis Kondratiev, în jurul orei locale 4 (aceeași oră în România).

Portul din Novorossiisk este locul unde Moscova a început să își redistribuie Flota Mării Negre după o serie de lovituri ale Ucrainei asupra sediului său din Sevastopol, în Crimeea.

De altfel, mai multe drone au vizat noaptea trecută și orașul Sevastopol. O stație electrică a fost avariată, provocând pene de curent care au determinat autoritățile ruse instalate în regiune să închidă școlile.

Videoclipuri neverificate publicate în mediul online arătă, de asemenea, atacuri cu drone asupra rafinăriei de petrol Tuapse, aflată tot pe coasta rusă a Mării Negre. Un incendiu a izbucnit la rafinărie, după ce au căzut fragmente de dronă, potrivit cartierului general operațional din Krasnodar Krai. Autoritățile au anunțat că incendiul a fost stins și nu s-au înregistrat victime.

În această primăvară, forțele ucrainene au lansat mai multe atacuri cu drone care au vizat industria petrolieră a Rusiei. Kievul spune că loviturile au ca scop subminarea operațiunilor militare ale Rusiei și sunt o răzbunare pentru atacurile Moscovei asupra infrastructurii energetice ucrainene.

Foto: capturi X

 
 

Urmărește-ne pe Google News