În total, se presupune că 959 de luptători au fost evacuați de luni de la Azovstal. Moscova spune că ei s-au predat, căci se află acum în zone controlate de ruși. Din totalul celor evacuați, 80 au fost răniți.
„În cursul ultimelor 24 de ore, 694 de combatanţi, între care 29 de răniţi, au fost luaţi prizonieri. Din 16 mai, 959 de combatanţi, între care 80 de răniţi, s-au predat”, a indicat ministerul într-un comunicat.
Potrivit acestuia, 51 dintre cei răniţi au fost spitalizaţi la Novoazovsk, localitate aflată sub controlul forţelor ruse şi al aliaţilor lor separatişti din Doneţk.
Pe lângă noua cifră privind evacuările, rușii susțin că au ucis 270 de luptători ucraineni și că „54 de unități de echipament militar au fost dezactivate” peste noapte. De asemenea, Moscova mai spune că a doborât două avioane și 15 drone.
Regimentul Azov, luptători din cadrul Gărzii Naționale, și Brigada 36 de Pușcași Marini au fost ultimii luptători care au rămas în Mariupol, cucerit de soldații ruși, după două luni de lupte.
Ei au devenit un simbol internaţional al rezistenţei ucrainene în faţa invaziei rusești.
După zile de negocieri și bombardamente, Ucraina a declarat luni „misiunea de luptă” încheiată la Mariupol și a anunțat că comandanții unităților staționate la uzina de oțel Azovstal din oraș au primit ordin „să salveze viețile personalului lor”.
Luni, 264 de luptători au fost evacuați. În buncărele uzinei, rămân în continuare luptători, însă numărul lor nu e clar. La final însă, când toți luptătorii vor fi evacuați, Rusia va deține oficial controlul Mariupolului transformat în ruine.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina