”Sistemele de apărare antiaeriană ruse care se află pe teritoriul sirian nu au fost folosite pentru a contracara atacurile cu rachete” desfășurate de Statele Unite, Marea Britanie și Franța, transmite Ministerul Apărării de la Moscova, potrivit Agerpres.

Înainte, instituția menționată anterior a spus că SUA și aliații lor au lansat peste 100 de rachete asupra Siriei, dar ”un număr semnificativ dintre ele ar fi fost interceptate de forțele armate ale Siriei.

”Peste 100 de rachete de croazieră şi rachete aer-sol au fost lansate de Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa de pe mare şi din aer asupra unor obiective siriene militare şi civile”, a spus ministerul într-un comunicat de presă.

Reamintim că Statele Unite ale Americii, Franța și Marea Britanie au bombardat mai multe ținte guvernamentale din Siria drept reacție la presupusul atac chimic din orașul Douma.

Operațiunea a fost lansată în zorii zilei și a vizat depozite cu arme chimice. Președintele american Donald Trump a anunțat atacul printr-un discurs televizat adresat națiunii.



 

 
 

Urmărește-ne pe Google News