Această afirmație, la fel ca altele similare, dau de înțeles că Rusia pregăteşte o ocupaţie de durată sau anexarea zonelor din sudul Ucrainei pe care în prezent le controlează, regiunea Herson şi o parte importantă din regiunea Zaporojie.

„Dacă sistemul energetic al Ucrainei este pregătit să accepte şi să plătească, atunci (centrala) va putea lucra pentru Ucraina. Dacă (Ucraina) nu acceptă, atunci (centrala) va funcţiona pentru Rusia”, a declarat miercuri Husnullin, în cursul unei vizite la centrala nucleară, după cum au relatat agenţiile de presă ruse.

Acesta a precizat că Rusia are destule companii specializate în energie nucleară și „nu există nicio îndoială că (cea din Zaporojie) va continua să funcţioneze”.

Agenţia nucleară Energoatom a asigurat joi dimineaţă că centrala din Zaporojie aprovizionează în continuare Ucraina cu electricitate.

În 2021, înainte de ofensiva rusă în Ucraina, lansată în 24 februarie 2022, această centrală reprezenta 20% din producţia anuală de electricitate a Ucrainei şi 47% din cea produsă de segmentul nuclear ucrainean.

Forţele Moscovei au preluat controlul la începutul lunii martie asupra acestei centrale situate în oraşul Energodar, în sudul Ucrainei, separat de fluviul Nipru de capitala regiunii cu acelaşi nume, aflată încă sub control ucrainean.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News