Luptele continuă să se intensifice în ofensiva guvernului sirian, sprijinită de Rusia, de a captura rebelii ce dețin estul orașului Alep și de a „zdrobi” ultimul bastion urban al unei revolte împotriva președintelui sirian Bashar al-Assad, ce au început în 2011.
Moscova și Assad au încălcat un acod de încetare a focului de luna aceasta dintre Rusia și SUA și au lansat atacuri asupra unor zone deținute de rebeli în Alep, probabil cea mai decisivă luptă din războiul civil sirian.
După mai multe convorbiri telefonice între secretarul american de stat, John Kerry, și ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, cooperarea diplomatică între Statele Unite și Rusia în privința Siriei este „la terapie intensivă, dar încă mai are puls, potrivit unui purtător de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington.
Rusia a respins, joi, solicitarea Statelor Unite de a înceta bombardamentul asupra orașului Alep și anunță că va susține în continuare forțele regimului de la Damasc.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a declarat joi că forțele aeriene ale Rusiei vor continua să acorde sprijin armatei siriene.
Anunțul vine după ce Washingtonul a amenințat că va înceta orice negociere cu Rusia cu privire la cooperarea militară dacă Moscova nu oprește bombardamentul.
Joi, SUA au anunțat că ar putea renunţa la căutarea unei soluţii diplomatice cu Rusia la conflictul din Siria, Administraţia Barack Obama anunţând joi că analizează alte opţiuni, inclusiv militare, pentru a pune capăt crizei.
„Preşedintele SUA a cerut tuturor agenţiilor guvernamentale să prezinte opţiuni, unele familiare, altele noi; acum sunt analizate opţiunile”, a declarat Antony Blinken, adjunct al secretarului american al Apărării, fără a oferi detalii.