UPDATE ora 12.22: Forțele ucrainene vor continua să apere orașul Mariupol, în ciuda ultimatumului dat de Rusia, au anunțat duminică oficialii locali, potrivit CNN.

Un consilier al primarului din Mariupol a răspuns cererii Ministerului rus al Apărării ca soldații ucraineni care încă mai opun rezistență într-o parte a orașului să se predea, afirmând că forțele ucrainene vor continua să lupte.

„În cursul serii (de sâmbătă, n.r.), ocupanții au anunțat că vor oferi «un coridor de predare» pentru trupele rămase”, a declarat Petro Andriușcenko, pe canalul său Telegram.

„Dar, începând de astăzi, luptătorii noștri continuă să mențină apărarea”, a afirmat Petro Andriușcenko.

Mariupol, un port strategic la Marea Azov, se află în centrul eforturilor Rusiei de a-și uni forțele în estul și sudul Ucrainei.

Andriușcenko a mai spus că rezistența față de ruși a continuat dincolo de combinatul siderurgic Azovstal, uzina uriașă care a fost un bastion pentru forțele ucrainene care luptă în Mariupol.

„În ciuda dorinței ocupanților de a arăta că locul ostilităților se limitează la uzina siderurgică Azovstal, acest lucru nu corespunde realității”, a spus el. „Noaptea trecută au avut loc lupte pe strada Taganrog, care se află la cinci kilometri distanță de Azovstal”, a precizat oficialul local.

Acesta a adăugat că „în timpul luptelor, ocupanții au bombardat din nou casele rezidențiale private cu artilerie grea. De asemenea, a continuat și bombardarea zonei portuare”.

CNN notează nu a putut confirma imediat luptele care s-ar fi dat și în alte zone din Mariupol.


Agenția de stat rusă Ria Novosti a anunțat, citând Ministerul rus al Apărării, că toate „unitățile armate ucrainene și mercenarii străini”, „fără excepție”, trebuie să iasă duminică, între orele 6:00 și 13:00 (ora Moscovei) „fără arme și muniții”.

La treizeci de minute după ultimatum, nu existau relatări privind desfășurarea unor evenimente în portul strategic din sud-estul țării. Sirenele de raid aerian au răsunat în întreaga țară, un eveniment obișnuit, dar nu au fost raportate atacuri.

Ministerul rus al Apărării a anunțat, sâmbătă seară, că trupele sale au „curățat” zona urbană din Mariupol și că doar un mic contingent de luptători ucraineni a rămas în interiorul oțelăriei Azovstal din oraș.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Igor Konașenkov, a precizat că forțele ucrainene din Mariupol au pierdut peste 4.000 de luptători, iar alți 1.464 s-au predat.

„Întreaga zonă urbană a fost complet curățată. Ce a rămas din grupul ucrainean este în prezent blocat complet pe teritoriul uzinei metalurgice Azovstal. Singura lor șansă de a-și salva viețile este să lase voluntar armele și să se predea”, a transmis ministerul rus.

Kievul nu a oferit nicio reacție la declarațiile ministerului rus.

Se estimează că aproximativ 100.000 de oameni au rămas în Mariupol și în împrejurimile sale imediate, care se află în mare parte sub control forțelor ruse, în timp ce trupele ucrainene sunt limitate la câteva focare de rezistență.

Președintele ucrainean Volodimir Zekenski a calificat, sâmbătă seară, situația din orașul asediat Mariupol drept „inumană”, spunând că aceasta a rămas „cât se poate de gravă”.

„Rusia încearcă în mod deliberat să îi distrugă pe toți cei care se află acolo, în Mariupol”, a declarat liderul ucrainean, în cel mai recent discurs video al său.

„Situația este foarte dificilă” în Mariupol, a precizat Zelenski pentru portalul de știri Ukrainska Pravda. „Soldații noștri sunt blocați, răniții sunt blocați. Există o criză umanitară… Cu toate acestea, băieții se apără”, a adăugat președintele Ucrainei.

Forțele ruse încearcă de câteva săptămâni să cucerească Mariupolul, oraș-port strategic de la Marea Azov. Soldații ruuși s-au confruntat însă cu o rezistență acerbă a forțelor ucrainene.

Mai devreme în cursul zile de sâmbătă, liderul separatist din Donețk, Denis Pușilin i-a amenințat pe luptătorii ucraineni care opun rezistență cuceririi orașului să se predea, altfel vor fi ”eliminați”.

Drept răspuns, Volodimir Zelenski a spus că nu va face comerț nici cu teritoriul și nici cu oamenii săi și a avertizat că ocuparea totală a Mariupolului că va pune capăt discuțiilor cu Rusia dacă rușii duc la îndeplinire amenințarea.

Moscova a lansat sâmbătă atacuri cu rachete cu rază lungă de acțiune în întreaga Ucraină, după scufundarea navei sale amiral din Marea Neagră, crucișătorul Moskva, anunțând că avioanele sale de război au lovit o fabrică de reparații de tancuri din Kiev. S-a auzit o explozie și s-a ridicat fum deasupra districtului Darnytskyi din sud-estul țării. Primarul a declarat că cel puțin o persoană a fost ucisă, iar medicii se luptau să salveze alte persoane.

Armata ucraineană a anunțat că avioanele de război rusești care au decolat din Belarus au lansat rachete asupra regiunii Liov, afaltă în apropiere de granița cu Polonia, iar patru rachete de croazieră au fost doborâte de apărarea aeriană.

Orașul din vestul țării, relativ neatacat până în prezent, a servit drept refugiu pentru refugiați și pentru agențiile de ajutor internațional.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Urmărește-ne pe Google News