Șefii din autointitulatele Republica Populară Donețk și Republica Populară Luhansk și conducătorii administrațiilor proruse din Herson și Zaporojie se află deja la Moscova și se vor întâlni cu președintele Vladimir Putin, la Kremlin.
Semnarea documentelor de anexare va avea loc vineri, la ora 15.00, aceeași cu a Bucureștiului, în Sala Sfântul Gheorghe din Marele Palat al Kremlinului.
Vor fi semnate acorduri „cu toate cele patru teritorii care au organizat referendumuri şi au făcut solicitări corespunzătoare părţii ruse”, a precizat Dmitri Peskov, secretarul de presă al lui Vladimir Putin.
Anterior anunțului făcut de Kremlin, pe Twitter au apărut imagini din Piața Roșie din Moscova, unde autoritățile ruse au amenajat o scenă cu ecrane video gigantice, cu panouri pe care scrie „Donețk, Luhansk, Zaporojie, Herson. Împreună în Rusia pentru totdeauna!”, potrivit Reuters.
Între 23 și 27 septembrie, Rusia a organizat așa-numite referendumuri în cele patru regiuni ucrainene pe care le controlează. Autorităţile de ocupaţie proruse din regiunile ucrainene au anunţat marţi victoria.
Referendumurile au fost denunţate ca ilegitime de Kiev şi de ţările occidentale. NATO a anunțat că nu va recunoaște niciodată referendumurile „de fațadă” organizate în regiunile ocupate din Ucraina și nici anexarea Crimeei.
La rândul ei, Turcia, implicată în negocierile dintre Ucraina și Rusia, a catalogat drept „ilegitime” referendumurile de alipire la Rusia a celor patru regiuni din Ucraina.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia
Foto: Hepta