„În prezent, există în genere tendinţa revenirii la idei nerealizate înainte (în perioada sovietică). De exemplu, sunt reanalizate ideile lui Saharov privind fabricarea torpilelor de 24 metri lungime, cu un diametru de un metru şi jumătate, echipate cu încărcătură nucleară şi având o rază de acţiune de 50 de kilometri”, a explicat Şamil Aliev, unul din creatorii torpilelor în Rusia.
În cazul în care o astfel de armă ar fi construită, rolul ei ar fi cel de a distruge obiective situate în zonele de coastă prin intermediul unei explozii în apă.
În perioada sovietică, această idee nu a fost pusă în practică deoarece „nu erau bani” şi nu pentru că nu ar fi fost fezabilă.
Aliev a mai spus că noua dronă subacvatică „Poseidon”, la care în prezent lucrează experţii ruşi, ar putea avea energia nucleară ca sursă de alimentare, deşi numeroşi experţi şi-au exprimat îndoielile în privinţa fezabilităţii acestui proiect.
În discursul său către naţiune, la 1 martie, preşedintele rus Vladimir Putin s-a lăudat cu o nouă generaţie de arme dezvoltată în prezent de Rusia, între care o rachetă cu sursă de energie nucleară şi autonomie mare de zbor (denumită Sarmat), nedetectabilă de scuturile antirachetă existente la ora actuală.
Citește și: Euronews a realizat un reportaj despre ”Satul fără hoți din România ”
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!