„Urmare semnalelor din presă privind posibilul furt al pisaniilor moldoveneşti ale lui Ştefan cel Mare din muzeul de istorie al oraşului Herson de către agresorii ruşi, am avut în această dimineaţă o discuţie telefonică cu ministrul ucrainean al culturii, dl. Olexandr Tkachenko. I-am transmis situaţia semnalată de presa din România, detalii despre pisanii şi am primit promisiunea că vom avea o informaţie oficială cât de curând”, a notat Lucian Romașcanu.

„Din informaţiile sale legate de acţiunile agresorului rus, există date certe că au fost sustrase picturi din muzeele din Mariuopol şi artefacte din aur din muzeele din Melitopol, unele despre care se ştie că au fost deja scoase la vânzare. Despre situaţia din Herson, având în vedere situaţia de acum de pe teren, nu există informaţii certe dar avem promisiunea unei verificări a celor semnalate de noi cât de curând posibil”, a scris Lucian Romaşcanu.

Ministrul român al culturii a precizat că reiterat promisiunea de a ajuta la evacuarea și păstrarea patrimoniului ucrainean aflat în pericol, autoritățile de la Kiev urmând să analizeze și să revină cu solicitări concrete.

Furtul pisaniilor moldoveneşti ale lui Ştefan cel Mare, artefacte din secolul al XV-lea luate de pe zidurile Cetăţii Albe de pe Nistru, a fost semnalat de Anatol Popescu, preşedintele fondator al Asociaţiei românilor din sudul Basarabiei, potrivit Digi 24.

Aceste pisanii, lespezi cu scriere în slavonă care atestă evenimente de pe zidurile cetății, ar fi fost furate de la muzeul din Herson şi duse în Crimeea de către armata rusă.

FOTO: Andrew Krasnozhon – Facebook

Urmărește-ne pe Google News