Nota explicativă a proiectului de lege privind desființarea alegerilor directe precizează că, prin adoptarea acestuia, „autoritățile vor economisi aproximativ 65 de milioane de ruble“ (n.r. – circa 600.000 de euro).
Bugetul întregului oraș este de aproximativ 17,4 miliarde de ruble (1,6 miliarde de euro), ceea ce înseamnă că economia este de 0,37% din bugetul anual pentru 2025.
În septembrie, deputații orașului au propus anularea alegerilor directe pentru postul de primar, iar actualul edil, Evgheni Grigoriev („Rusia Unită”, a susținut inițiativa. Deputații Dumei din Iakuțk au votat pentru proiectul de lege corespunzător.
Pe 24 noiembrie, locuitorii au organizat un miting împotriva desființării alegerilor directe pentru primărie. Președintele regional al Partidul Democrat Unit Rus „Iabloko”, Anatoli Nogovițîn, a fost săltat de agenți și dus la departamentul de poliție.
El a fost acuzat de încălcarea regulilor de organizare a unui eveniment public, iar ulterior a amendat cu 10.000 de ruble, circa 100 de euro.
Pe data de 18 ianuarie 2023, orașul siberian Iakuțk (360.000 de locuitori) a doborât un nou record în materie de temperaturi extreme, mercurul termometrelor arătând minus 62,2 grade Celsius, cea mai scăzută valoare termică din ultimii aproape 20 de ani.
În orașul situat la 450 de kilometri sud de Cercul Arctic, cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată a fost pe 25 februarie 1891, minus 64,4 grade Celsius.
În acest moment, la Iakuțk, unde este ora 17.40, temperatura este de minus 42 de grade Celsius.