Forțele ruse au atacat diverse regiuni ale Ucrainei cu vehicule aeriene fără pilot de tip Shahed-131/136, au anunțat astăzi, 6 octombrie, Forțelor de Apărare din sudul Ucrainei pe Telegram.

Dronele rușilor au lovit infrastructura portuară din regiunea ucraineană Odesa, a transmis guvernatorul regional Oleh Kiper, citat de portalul de știri ucrainean Focus.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

În urma loviturii, un depozit de gârne și nouă camioane au fost incendiate, iar punctul de trecere cu bacul către România de la Orlivka şi-a suspendat temporar activitatea, potrivit presei ucrainene.

Momentul atacului și al exploziilor de la Orlivka a fost filmat de pe malul românesc al Dunării, de la Isaccea.

În imagini se văd trasoarele artileriei antiaeriene ucrainene care încearcă să intercepteze dronele rusești. Una cade în zona vămii de la Orlivka și urmează o explozie puternică.

Rușii au lovit aceeași zonă și pe 26 septembrie. În imaginile surprinse atunci, cel care filmează e auzit când spune: „I-auzi-o ia, i-auzi drona, i-auzi drona, tată”. Un alt bărbat spune și el: „Ia uite, mai vine una!”

 
 

Urmărește-ne pe Google News