Cuprins:
„În seara zilei de 14 noiembrie, oraşul nostru a suferit un atac inamic combinat și masiv. Ca urmare, o femeie a fost ucisă, iar răniţilor li se acordă îngrijirea medicală necesară. În prezent, ştim despre 8 victime”, a declarat primarul oraşului Odesa, Hennadi Truhanov. Ulterior, bilanțul răniților a crescut la zece, printre care doi copii.
Atac aerian masiv lansat dinspre mare
Joi seară, ruşii au atacat oraşul cu drone dinspre Marea Neagră. Primarul a raportat că sistemele de apărare antiaeriană funcţionau în oraş, dar ulterior s-a aflat că principala magistrală de termoficare a fost avariată. Unul dintre turnurile de termoficare din oraş a încetat să funcţioneze.
Autorităţile au anunţat apoi o lovitură asupra unei clădiri rezidenţiale şi au apărut fotografii ale pagubelor. A fost lovit inclusiv apartamentul preşedintei Consiliului de Supraveghere al Institutului Ucrainean, care este şi redactor-şef al publicaţiei de limbă engleză Ukraine Analytica, Hanna Şelest.
De asemenea, ulterior au fost avariate şi alte clădiri rezidenţiale, o biserică şi maşini, iar în unele locaţii au izbucnit incendii.
Locuitorii au fost îndemnaţi să rămână în adăposturi.
Armata a raportat ulterior drone şi în regiunea Mîkolaiv, iar după miezul nopţii au fost reperate şi în partea de sud a regiunii Vinița.
Rutte avertizează că Putin va folosi iarna ca pe o armă
Pe de altă parte, secretarul general al NATO, Mark Rutte, le-a cerut joi statelor membre ale alianţei şi altor parteneri occidentali să furnizeze sprijin suplimentar pentru Ucraina, în contextul apropierii sezonului rece, transmite agenția de presă DPA, citată de Agerpres.
După o întrevedere cu preşedintele leton Edgars Rinkevics la baza militară Adazi, Rutte a avertizat că liderul rus Vladimir Putin „va folosi iarna ca pe o armă”.
Șeful NATO a spus că Rusia va încerca să distrugă sistemul de furnizare de energie al Ucrainei: „Iată de ce noi toţi trebuie să ne suplimentăm sprijinul pentru Ucraina, inclusiv apărarea aeriană pentru protecţia infrastructurii esenţiale”.
Pentru a-şi consolida propriile capacităţi defensive, statele membre NATO ar trebui să-şi suplimenteze cheltuielile pentru apărare şi să-şi majoreze producţia de arme, a subliniat Mark Rutte.
De partea sa, Rinkevics le-a cerut partenerilor din NATO să-şi sporească bugetul pentru apărare, care, în opinia sa, ar trebui să fie de cel puţin 2,5% din PIB. Ţinta oficială actuală a NATO pentru cheltuielile militare este 2% din PIB.
Mark Rutte şi Edgars Rinkevics au asistat la exerciţiile militare Resolute Warrior, la care au luat parte aproximativ 3.500 de soldaţi din 13 state membre NATO. Letonia are frontieră la est şi sud-est cu Rusia şi cu aliatul acesteia Belarus.
Lansarea sistemului israelian de avertizare timpurie în Ucraina, în faza finală
Între timp, Israelul a furnizat Ucrainei tot ceea ce este necesar pentru lansarea unui sistem de avertizare timpurie, iar acest proces se află deja în faza finală. Un anunț în acest sens a fost făcut ambasadorul Ucrainei în Israel, Evhen Korniiciuk la cel de-al V-lea Forum Evreiesc de la Kiev.
„Ca parte a asistenţei acordate de Israel Ucrainei, partea israeliană a furnizat pe deplin tot ceea ce este necesar pentru a crea un sistem de avertizare timpurie. Suntem în etapa finală a lansării acestuia în Ucraina. De fapt, o parte a acestuia este deja utilizată, inclusiv radarele tridimensionale de fabricaţie israeliană, care sunt utilizate în prezent de armată”, a declarat ambasadorul, citat de agenția de presă Ukrinform, preluată de news.ro.
„Avem parteneri comuni… şi duşmani comuni – Iranul şi apropiaţii săi, susţinuţi de Federaţia Rusă. Stocuri masive de arme ruseşti, proaspăt produse anul trecut, au fost folosite în Liban. Nu aş fi surprins dacă mâine s-ar găsi acolo rachete nord-coreene, deoarece toate acestea fac parte din actuala axă a răului”, a adăugat el.
În iunie 2023, ministrul israelian de externe Eli Cohen a declarat că personalul militar ucrainean şi israelian lucrează împreună la punerea în aplicare a unui sistem de avertizare în caz de raid aerian pentru Ucraina pe teritoriul polonez.