„La 1 octombrie 2024, pe canalele Telegram au apărut informații despre probabila execuție a 16 militari ucraineni de către reprezentanți ai Forțelor Armate Ruse. Potrivit informațiilor din presă, armata de ocupație rusă a comis o altă crimă de război în zona satele Nikolaevka și Sukhoi Yar, districtul Pokrovsk”, a anunțat Procuratura Generală a Ucrainei.

Conform procurorilor ucraineni, videoclipul difuzat arată cum, sub controlul inamicului, militarii Forțelor Armate ale Ucrainei, care au fost capturați, au părăsit o zonă forestieră.

„După ce au fost aliniați, rușii au deschis în mod deliberat focul asupra lor. Răniții, care dădeau semne de viață, au fost uciși de la mică distanță cu foc automat”, a notat Procuratura Generală a Ucrainei.

Astfel de acțiuni reprezintă o încălcare cinică și gravă a Convențiilor de la Geneva și se califică drept o crimă internațională gravă, acuză Kievul.

„Acesta este cel mai masiv caz cunoscut de execuție a prizonierilor de război ucraineni în prima linie. Și aceasta este o altă dovadă că crimele și tortura deținuților nu sunt un accident, ci o politică intenționată a conducerii militare și politice ruse”, a subliniat procurorul general ucrainean Andrei Kostin.

În prezent, se verifică materialul publicat. Au fost declanșate acțiuni de cercetare pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au dus la săvârșirea infracțiunii.

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), un grup american de experți, a transmis într-un raport din 20 septembrie, că a analizat informații despre forțele ruse care abuzează și execută prizonierii de război ucraineni.

La 17 septembrie, un prizonier de război ucrainean neînarmat și cu mâinile legate cu o bandă adezivă a fost executat cu o sabie în orașul Novohrodivka, din regiunea Donețk.

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News