Rușii au cumpărat un număr record, 16.312, de locuințe și au ocupat primul loc pe lista cumpărătorilor străini pentru tot anul trecut, deasupra cetățenilor din Iran și Irak, care s-au clasat pe locul al doilea, respectiv al treilea în acest top.
Aceste date indică o creștere majoră a vânzărilor de locuințe către cetățenii străini cu 203% mai mare față de anul 2021 și reflectă „fluxul” de ruși care au căutat un paradis financiar în urma invaziei Ucrainei de către Moscova.
Potrivit biroului turc de statistică, achizițiile rușilor au reprezentat aproape un sfert din totalul vânzărilor către cumpărători străini, care au crescut cu 15,2% față de anul 2021, până la un record de 67.490 de unități.
Prin comparație, în 2013, vânzările s-au ridicat la 12.181 de unități. Iranienii au cumpărat anul trecut 8.223 de case, în timp ce irakienii au cumpărat 6.241.
Cetăţenii ucraineni care au venit la rudele lor care locuiesc, în special, în provincia turcă Antalya, şi-au majorat achizițiile de locuințe până 2.574 de unităţi, în creștere cu 106,6% faţă de anul 2021.
Vânzările de locuințe către străini au reprezentat 4,5% din vânzările totale în Turcia în 2022 și au ajuns la 1,49 milioane de locuințe.
FOTO: Profimedia