Interpelarea aparține lui John Healey, parlamentar laburist și ministru al apărării în cabinetul din umbră, care a cerut date despre evaluările ministerului privind pierderile armatei ruse în Ucraina. Răspunsul a fost dat de Leo Docherty, secretar de stat pentru Forțele Armate în cadrul Ministerului britanic al Apărării.
„Estimăm că aproximativ 450.000 de militari ruși au fost uciși sau răniți, iar alte zeci de mii au dezertat deja de la începutul conflictului. Numărul personalului ucis în cadrul companiilor militare private ruse (spre exemplu mercenarii Wagner, n.red.) nu este clar”, a spus Docherty.
„De asemenea, estimăm că peste 10.000 de vehicule blindate rusești, inclusiv aproape 3.000 de tancuri de luptă principale, 109 avioane cu aripă fixă, 136 de elicoptere, 346 de vehicule aeriene fără pilot, 23 de nave navale de toate clasele și peste 1.500 de sisteme de artilerie de toate tipurile au fost abandonate sau capturate de Ucraina de la începutul conflictului”, a mai adăugat oficialul britanic.
La începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, Rusia desfășurase aproape 200.000 de soldați la granițele Ucrainei, sub pretextul unor exerciții militare, scrie Digi 24. Acest lucru ar însemna că, în doi ani, Rusia a pierdut de peste două ori mai mulți oameni decât avea pregătiți la începutul războiului, care se dorea o „operațiune militară specială” de trei zile.
https://twitter.com/DefenceU/status/1784080858145505328?ref_src=twsrc%5Etfw
Evaluările Ministerului britanic al Apărării nu sunt foarte departe de cele ale Ministerului ucrainean al Apărării, care estimează că armata rusă a pierdut peste 465.000 de soldați în Ucraina.