În timp ce Occidentul anunță livrări importante de tancuri pentru Ucraina, armata rusă crește și ea prezența „unităților de tancuri” în regiunea Zaporojie.
Armata rusă folosește tancuri gonflabile camuflate pentru a induce în eroare ofițerii de informații ucraineni. Poziția unuia dintre obiectele gonflabile a fost arătată de unitatea specială ucraineană de cercetași „Carlson”.
Un tanc gonflabil a fost reperat dintr-o dronă de recunoaștere, dar ucrainenii au observat că tunul gonflabil al tancului era dezumflat.
„Dar, se pare, aerul liber al regiunii cazacilor nu este potrivit pentru produsele din cauciuc ale invadatorilor, așa că acestea se dezumflă fără a-și îndeplini misiunea principală. La fel și bravada umflată a Armatei Ruse”, a scris Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.
Tancurile gonflabile sunt un element de bază al doctrinei înșelătoriei adoptată de Rusia, cunoscută sub numele de „maskirovka” sau mascare. În abordarea războiului psihologic, Rusia se bazează pe un arsenal de tancuri și lansatoare gonflabile, vehicule momeală și soldați de carton și alte operațiuni de disimulare, pentru a semăna confuzie.
Nu s-a stabilit clar în ce scop ar fi pus Rusia în scenă tancurile gonflabile lângă Zaporojie.
La începutul războiului, Ucraina a produs și ea arme false, folosind lansatoare de rachete false din lemn pentru a determina Rusia să risipească rachete pe ținte inutile. Momelile din lemn arătau ca lansatoare de rachete americane atunci când au fost observate de dronele rusești, ceea ce a determinat navele rusești purtătoare de rachete de croazieră din Marea Neagră să tragă asupra țintelor false, potrivit rapoartelor din august.