Natalia Humeniuk, purtătoarea de cuvânt a Comandamentului Operativ Sud al forţelor de apărare ucrainene, a declarat, într-o intervenție la postul de televiziune ucrainean Kanal 24, că interpușii Rusiei părăsesc zona „luând cu ei toată documentaţia şi lucrurile pe care le-au jefuit” în timpul ocupaţiei.
Herson este una din cele patru regiuni ucrainene, alături de regiunea sudică Zaporojie și de cele două care alcătuiesc Donbasul (provinciile estice Luhansk şi Doneţk), pe care Rusia le-a anexat în mod unilateral în septembrie anul trecut, fără să fi obţinut controlul total asupra acestor teritorii.
În cazul Hersonului, armata ucraineană a reuşit să recupereze controlul asupra capitalei regiunii – orașul care poartă același nume – şi a altor zone adiacente în noiembrie, în timp ce ruşii şi-au retras forţele pe malul estic al fluviului Nipru, care împarte regiunea în două, şi de unde au continuat să lanseze în mod constant bombardamente asupra pozițiilor ucrainene.
Civilii, folosiți pe post de „scuturi umane”, acuză Kievul
„Este un semnal că se pregăteşte un alt «gest de bunăvoinţă» din partea ruşilor”, a spus Humeniuk pe un ton sarcastic, folosind o expresie utilizată de Moscova pentru a-şi justifica retragerea trupelor sale, forţate să părăsească zona din jurul Kievului şi alte regiuni ucrainene ocupate anterior, în special Harkovul.
Reprezentanta forțelor ucrainene nu a oferit mai multe detalii cu privire la motivele acestei posibile retrageri a forţelor ruse din Herson, informaţie ce nu a putut fi confirmată de EFE dintr-o sursă independentă.
Armata rusă, potrivit Nataliei Humeniuk, foloseşte populaţia civilă care trăieşte pe coasta Mării Negre în această regiune, vecină cu Mikolaiv, pe post de „scuturi umane”.
„Îşi plasează poziţiile de tragere, inclusiv MLRS (sisteme de rachete cu lansare multiplă), chiar în curţile oamenilor. Aceasta face dificil răspunsul nostru, dar nu este în totalitate imposibil”, a precizat Humeniuk în declarațiile sale oferite postului TV, potrivit The Kyiv Independent.
Presupusa retragere a forţelor ruse din zonă coincide cu intensificarea ofensivei ruse pe frontul din regiunea estică Doneţk, unde ambele părţi îşi concentrează eforturile asupra controlului oraşului Bahmut, care s-a transformat într-un simbol geostrategic atât pentru ruşi, cât şi pentru ucraineni.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
Jumbo • 14.03.2023, 16:56
Ia mai povestiti ne voi cum bravii metcenari au recucerit o parte din Herson... HAHAHAHAHAHAHA, dupa ce l au abandonat rusii, hahahahahahaha. Propaganda, huoooooo. YANKEES GO HOME, TRĂIASCĂ ROMÂNIA LIBERA