Noiembrie 2010: La Universitate, în timp ce lucrau la parcarea subterană, muncitorii au găsit oase umane. Până în aprilie anul trecut circa 300 de schelete au fost descoperite acolo. Erau urmele cimitirului şi bisericii Sf Sava şi ale aşezământului Sf Sava, în care a funcţionat o tipografie şi un muzeu, primul din Ţara Românească. Toate datau din secolul 18.Lucrările au stagnat atunci o perioadă, pentru a permite arheologilor să-şi facă treaba, dar apoi au fost reluate ca şi când nici n-ar fi existat vreodată acolo ruinele asezământului Sfântul Sava.
Mai 2011: În acea lună, alte noi vestigii arheologice ieşeau la iveală în centrul Capitalei. La intersecţia străzilor Şepcari, Gabroveni şi I.C. Brătianu, muncitorii care lucrau la reabilitarea infrastructurii din zonă au descoperit ziduri care au făcut parte din incinta Curţii Domneşti. Atunci, primarul Sorin Oprescu promitea că o parte din descoperire va fi conservată. Minciuni. Acum, totul a fost acoperit cu pavaj.
Decembrie 2011.Muncitorii care lucrau la refacerea străzilor din Centrul Istoric au găsit la intersecţia străzilor Şelari cu Franceză vestigiile Hanului Verde, unde a funcţionat şi primul atelier foto din ţară, care data din 1789. Ce se întâmplă însă acum acolo? Dacă treci prin zonă, vezi că cea mai mare parte a ruinelor a fost îngropată, iar basculantele cu nisip au „grijă” să acopere tot ce a mai rămas din istorie.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News