Maria Butina, în vârstă de 29 de ani, care lucra sub îndrumarea unui oficial de rang înalt de la Moscova sancționat de Trezoreria SUA a fost arestată sub acuzația de conspiraţie ca agentă a guvernului Rusiei, dezvoltând legături cu cetățeni americani şi infiltrându-se în grupuri politice.
Avocatul femeii, Robert Driscoll, a declarat într-un comunicat transmis luni că clienta sa nu este „un agent” și în schimb este doar un student la relații internaționale „care încearcă să-și folosească diploma pentru a-și crea o carieră în domeniul afacerilor”.
El a adăugat că acuzațiile au fost „exagerate” și că „nu există niciun indiciu că Butina încearcă să influențeze sau să submineze orice politică sau lege specifică Statelor Unite”.
Driscoll a spus că clientul său a „colaborat de luni întregi cu diverse entități guvernamentale” în legătură cu acuzațiile care i se aduc.
Butina a publicat pe pagina sa de Facebook numeroase fotografii alături de Alexandr Torşin, vicepreşedinte al băncii centrale a Rusiei, inclus în aprilie pe lista sancţiunilor americane. O persoană care cunoaşte subiectul a confirmat agenţiei Reuters că rusoaica, studentă la American University din Washington, lucra pentru Torşin.
Aceeaşi persoană a declarat că Maria Butina este o susţinătoare a lui Donald Trump, iar la petreceri în Washington se lăuda că şi-ar putea folosi relaţiile politice pentru a asigura locuri de muncă în administraţia americană, după alegerea acestuia ca preşedinte. Într-o înregistrare video publicată pe YouTube, Butina poate fi văzută la un eveniment din Las Vegas, în iulie 2015, întrebându-l pe Trump – pe atunci candidat – dacă va continua să sprijine sancţiunile împotriva Rusiei, în cazul în care va fi ales.
Arestarea presupusei agente a Rusiei a fost anunţată în ziua întâlnirii de la Helsinki a preşedinţilor american şi rus, Donald Trump şi Vladimir Putin. Cu această ocazie, liderul de la Kremlin a negat orice amestec al Moscovei în alegerile prezidenţiale americane din 2016, iar omologul său de la Casa Albă s-a arătat convins de acest lucru, în ciuda acuzaţiilor serviciilor de informaţii ale Statelor Unite.
Citește și: REZULTATE TITULARIZARE 2018. S-au afișat notele la examenul de titularizare