Astfel, în cursul zilei de duminică, polițiștii acționează în dispozitivul de siguranță rutieră pentru fluidizarea traficului atât pe autostrada A2 București – Constanța, cât și pe raza tuturor stațiunilor montane de pe Valea Prahovei.
Întrucât sunt așteptate valori ridicate de trafic pe sensul către București al Autostrăzii Soarelui, dar și pe DN 1 Brașov – Ploiești – București, se recomandă conducătorilor auto câteva rute alternative.
Rute alternative pentru autostrada A2 București – Constanța:
– DN 2A Constanța – Hârșova – Urziceni – DN 2 – Urziceni – București;
– A2 – DN 3 Lehliu – Fundulea – București.
Rute alternative pentru DN 1 Brașov – Ploiești – București:
– DN 1A Brașov – Cheia – Ploiești – București;
– DN 73 Râșnov – Câmpulung – Pitești – București;
– DN 73 Râșnov – Câmpulung – DN 72A – Târgoviște – București;
– DN 71 Sinaia – Târgoviște – București
Centrul Infotrafic recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile de drum, să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei şi să manifeste o conduită preventivă în trafic.
De asemenea, îi sfătuiește pe șoferi să mărească distanţa în mers, iar în cazul în care încheie coloanele, să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei ce se apropie din spate să frâneze din timp.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro