Ieri dimineaţă, taifunul, cunoscut local drept Nona, se apropia de arhipelagul filipinez cu rafale de vânt cu o viteză de până la 185 de kilometri pe oră, iar în jurul prânzului acesta şi-a mărit intensitatea la 220 km/h. 725.000 dintre locuitorii din Samar, Sorsogon şi Albay au fost evacuaţi, în timp ce şcolile şi-au suspendat cursurile în opt provincii filipineze. Din cauza turbulenţelor, autorităţile au anulat aproximativ 40 de zboruri interne. Transportul naval de persoane şi mărfuri din estul Filipinelor a fost de asemenea afectat, iar autorităţile se aşteaptă să fie întrerupt curentul şi comunicaţiile din cauza vitezei vântului, însă până la închiderea ediţiei nu au fost înregistrate victime sau pagube majore.

Bhola a luat 500.000 de vieţi

Arhipelagul este frecvent măturat de furtuni, iar oamenii de ştiinţă spun că, din cauza schimbărilor climatice, acestea sunt tot mai violente. În 2013, taifunul Haiyan a provocat moartea a 7.350 de oameni în Filipine. Însă printre cele mai devastatoare cicloane din lume se numără şi uraganul Katrina, cel mai costisitor din istoria Statelor Unite. Aceasta a fost de departe cel mai mare dezastru natural care a lovit vreodată SUA. Daunele au ajuns la suma de 80 miliarde de dolari, 1.836 de persone au fost ucise şi 705 au fost date dispărute. Ciclonul Bhola este unul dintre cele mai mortale înregistrate vreodată. Ţinta a fost, în 1970, Pakistanul de Est (azi Bangladesh) şi o parte din India. Numărul morţilor nu se cunoaşte cu exactitate, dar se estimează undeva între 300.000 – 500.000 persoane, care au pierit în urma acestui cataclism. A rămas în istorie şi taifunul Nina, care a lovit China în 1975 şi a condus la inundaţii mari ce au făcut ravagii în rândul poporului chinez. 100.000 de oameni şi‑au pierdut viaţa atunci. l

 
 

Urmărește-ne pe Google News