Presedintele Frantei, Jacques Chirac, este vioara intai la Summitul Francofoniei. Venirea sa in Romania este, evident, un eveniment de seama, care trebuie intampinat cum se cuvine. Inclusiv cu mobila noua pentru biroul pe care liderul francez il va ocupa de pe 25 pana pe 29 septembrie.
Desi intretinerea si imbunatatirile Casei Poporului costa sute de miliarde anual, banii nu ajung pentru toate detaliile. De exemplu, pentru Summit-ul Francofoniei, care se va desfasura la Bucuresti la sfarsitul lunii, au fost necesare investitii pana si in mobila pentru biroul in care va fi “cazat” presedintele Frantei, Jacques Chirac. Bineinteles ca sefului statului francez i s-a alocat biroul presedintelui Camerei Deputatilor. Desi ca spatiu biroul e generos, ca mobilier lasa de dorit.
Mobila din biroul sefilor deputatilor dateaza de pe vremea presedintiei taranistului Ion Diaconescu, din legislatura 1996-2000. Pe scurt, mobila avea 10 ani si a servit multi “stapani”: la inceput, pe taranistul Diaconescu (pana in 2000), apoi pe pesedistul Valer Dorneanu (2000-2004), apoi pe colegul sau Adrian Nastase (2004-2006), si acum pe liberalul Bogdan Olteanu. Toti care s-au perindat pe la sefia Camerei si-au putut pune amprenta asupra biroului, personalizandu-l pentru perioada in care l-a detinut, dar nici unul nu a schimbat mobilierul. Dupa 10 ani, intalnirile de taina de la presedintele Camerei se faceau la aceeasi masa, pe aceleasi scaune, doar cu alti politicieni.
Asadar, din fondurile alocate de MAE pentru summit s-a redecorat tot biroul. A disparut masa din lemn masiv si scaunele tapitate si retapitate de-a lungul anilor. La fel, masuta si fotoliile pe care presedintele Camerei putea sa-si invite vizitatorii au fost inlocuite. In locul pieselor de moda veche au aparut o masa de consiliu de ultim model, ovala, cu scaune de piele alba. La fel, tot din piele alba sunt canapeaua si fotoliile care le-au inlocuit pe cele vechi de 10 ani.
Chirac va lucra cu Steaua sub ochi
Chiar daca actualul presedinte al Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu, nu va fi prezent fizic la summit, “mostenirea” sa va ramane in birou. Crosa de golf, avioanele primite de tinerii liberali raman pe rafturile biroului. Si, mai mult, sigla echipei Steaua Bucuresti ramane atarnata pe perete, chiar in fata biroului la care va lucra presedintele Frantei. Iar momentul e bine ales pentru stelisti, deoarece chiar in perioada summitului Steaua joaca cu Olympique Lyon. Directorul Cancelariei presedintelui Camerei, Diana Tusa (foto), crede ca sigla Stelei o sa poarte noroc fotbalistilor nostri.
Autoritatile au comandat 26.000 de steaguri
Autoritatile Capitalei vor sa schimbe total imaginea orasului pentru Summit-ul Francofoniei. Un numar record de steaguri va fi amplasat pe strazi: 26.000. Precedentul record a fost stabilit cu ocazia vizitei Papei, cand au fost montate 10.000 de steaguri. Pentru a tine lumea departe de invitati au fost comandate garduri de fier cu o lungime de 3 km, depasindu-se un alt record care data de la vizita Papei, cand acestea, puse cap la cap, masurau un km. Autoritatile vor intra in priza inca din 23 septembrie, cand este programata o repetitie generala. Incepand cu 25 septembrie, orice lucrari se vor opri in oras, masinile grele nu vor mai putea traversa zona centrala.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!