S-a ales praful de fabrica de tenişi!

“Asta-i Finca, da’ nu mai e nimic aici!”, ne-a spus un localnic între două vârste, uimit că cineva mai întreabă de fabrica unde el a mâncat ani buni o pâine. “Am auzit c-a luat-o un francez, dar în loc s-o repare, a construit în spate o hală. Ce-o face acolo nu se ştie…”, ne-a spus binevoitorul. Pereţii au fost furaţi cu totul Am zărit intrarea printre bălăriile care creşteau din ziduri, iar în faţa ei, pe post de paznic, am găsit un căţel slăbănog, care părea fixat în mozaicul din faţa uşii ferecate prin care sufla vântul. Părea de-al casei şi era la fel de îngheţat ca Finca însăşi. Dincolo de uşa cândva lustruită am dat de un morman de tenişi şi de cizme din cauciuc peste care s-au prăvălit cărămizi din plafonul distrus. Parcă a muşcat cineva din ziduri şi din stâlpii clădirii. Iar în spate, imaginea este de-a dreptul apocaliptică. Zidurile au dispărut cu totul, iar piesele care acopereau în vremurile bune luminatorul erau împrăştiate. “Nu aveţi voie aici, este proprietate privată!”, ne-a strigat un paznic care avea îngrijă clădirea nouă - nouţă ascunsă după ruine. “Aţi filmat destul, ce vreţi să arătaţi!?”, a continuat să ne mustre portarul. Ne-am conformat. Văzusem dezastrul. La maşină ne aştepta omul care ne îndrumase. Ţinea în mână un pui de şoarece şi era dornic să ne mai spună o poveste. “Aţi văzut? Este jale. Oamenii au rămas pe drumuri, dar o parte s-a angajat la o fabrică de încălţăminte făcută un pic mai încolo. Aia e Finca, dar are alt nume. Cică fac pantofi scumpi, pentru străini, dar şi tenişi ca ăia de pe vremea lui Ceauşescu”, ne-a spus dintr-o răsuflare, în timp ce dezmierda micuţul rozător şi ne îmbia să-i facem o poză. Aşadar “Gumarii” de Drăgăşani, uşori şi rezistenţi, au rămas doar în istorie şi în memoria celor care i-au tocit la fotbal pe maidane, i-au dus în excursii la munte sau pe malul Oltului, la pescuit.