Referendumul, care va fi organizat în luna octombrie, a fost a fost aprobat, vineri, de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Potrivit hotărârii aprobate de consilierii municipali, bucureştenii sunt chemaţi în 6 octombrie să se pronunţe prin „da” sau „nu” la următoare întrebare: „Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor fără deţinător capturaţi pe domeniul public al Municipiului Bucureşti şi neadoptaţi în termenul prevăzut de lege? Da sau nu?”.
În vreme ce consilierii PDL nu au vrut să participe la votul privind organizarea referendumului local, părăsind sala, aleşii locali din partea PP-DD au votat împotrivă.
Grupul consilierilor PDL a părăsit sala înaintea votului din Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) privind organizarea referendumului local, singurii care au votat „împotrivă” fiind consilierii PPDD.

 
 

Urmărește-ne pe Google News